Andreea Peticaru


Cuvinte-cheie:codificare, orizont poetic, contorsionare, pendulare, miscare muzicala, CSD

Cadru general:

Coreo-sofia lui Gigi Caciuleanu fascineaza prin faptul ca reuseste sa creeze o transpunere „matematica” a limbajului inefabil al miscarii, sa sus-tina valentele poetice ale dansului prin introducerea unei logici bine definite a limbajului si a gandirii. Demersul sau nu este unul de tip reductiv si cliseizant, ci, dimpotriva, permite o mai mare expresivitate a miscarii, prin insasi codificarea sa alternativa (metaforica si logico-matematica). Odata realizata deschiderea catre aceste noi categorii de gandire si limbaj (in sensul familiarizarii cu o gramatica originala, proprie dansului), dansatorul/spectatorul este in masura sa descopere in sine noi orizonturi poetice, avand posibilitatea de a genera la randul sau noi cadre perceptuale. Poate acesta este si meritul cel mai mare al creatiilor lui Gigi Caciuleanu, faptul ca nu incorseteaza intre anumite limite perceptive, ci din contra, stimuleaza generarea de noi si noi orizonturi semnatice.

Analiza propriu-zisa:

Aceasta miscare de generare a semnificatiilor poate fi observata si in fragmentul duetului dintre Jenna Johnson si Gigel Ungureanu, parte a spectacolului coregrafic „Mozartissimo” (productie 1999, parteneriat TVR 1 cu TBOD). Impresia generala este cea de disolutie lenta, de contorsionare sau de fragilizare a legaturii simbolice dintre dansatori. Din punct de vedere al spatialitatii, observam pendularea intre apropierea dintre dansatori (am putea vorbi de contopirea celor doi), miscarea lor in paralel si incercarea de desprindere (prin lansarea pe diagonala ascendenta sau prin inchiderea corpului sub forma de melc). Desprinderea totala a corpurilor nu se realizeaza insa, ceea ce trimite la mentinerea relatiei simbolice dintre cei doi. Ce implica insa aceasta mentinere? O ingreunare a miscarii, o „siluire” a ei. Femeia il sustine, il trage dupa sine pe barbat, ingreunandu-si astfel miscarea. Barbatul, la randul sau, fragilizeaza miscarea femeii prin „tintuirea” de par (intr-o prima faza), apoi prin „plierea” picioarelor sale in timp ce este sustinuta in aer sau prin crearea unor contururi imaginare in jurul corpului sau.

Cei doi ajung sa isi conditioneze miscarile reciproc, intr-o continua pendulare intre apropiere si desprindere, intre miscarea impreuna si cea in paralel. Inaintea  intervalelor de miscare in paralel apar momentele de verticalitate, apoi elanul catre in afara „cubului”, sugerand dorinta suprema de desprindere. Totusi, aceasta dorinta ramane la stadiul de deziderat, deoarece corpurile revin la miscarea ingreunata initiala, prin sustinerea barbatului de catre femeie.

Poza finala, prin miscarea stilizata, „mecanicizata”, subliniaza dez-umanizarea relatiei dintre cei doi, pierderea capacitatii de comunicare a sinelui adevarat.

Concluzii:

Teatrul coregrafic inventat de Gigi Caciuleanu reuseste sa transmita o intreaga gama de emotii, prin folosirea inspirata a spatialitatii si a miscarii muzicale. Spre deosebire de alte forme de dans contemporan, corpul in stare de dans in viziunea lui Gigi Caciuleanu isi pastreaza expresivitatea innascuta, instinctuala, valorificand in acelasi timp reperele muzicalitatii clasice. De aceea, orizontul perceptiv astfel creat permite dansatorilor si/sau spectatorilor numeroase interpretari, izvorate liber din resorturile poetice si culturale ale fiecaruia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: