Dinu Ghezzo sau despre vocaţia interculturalităţii


autor Ana-Maria MUNTEANU

        Lumea compozitorului, profesorului, dirijorului şi pianistului Dinu Ghezzo este o “o punte a dimensiunilor”. Intocmai eroului grec Aeneas pe care nu s-a sfiit să-l  proiecteze în  sublimul tehnologic (proiectul multimedial “Voyages of Aeneas”),  muzicianul  şi-a construit o identitate muzicală şi artistică bazată pe sonicitate, creativitate şi mişcare în spaţii generate de conectarea muzicii contemporane la diversitatea formelor de expresie culturală prin care se consolidează memoria grupurilor şi dialogul elitelor creatoare. Este profesor emeritus al Universităţii din New York, Steinhard School of Culture, Education and Human Development. Profilul muzicianului complex, al profesorului şi directorului de festivaluri şi evenimente internaţionale – în SUA, Italia, Polonia, Germania, Romania, Grecia, Coreea de Sud, Japonia etc. – trebuie pus în relaţie cu programul distinsei instituţii academice pentru care “societatea este o formă de comunicare”, iar artele se studiază şi se redefinesc într-unul dintre cele mai dinamice centre culturale ale lumii, New York. În acest context, Dinu Ghezzo este un promotor al dezvoltării muzicii, artelor şi tehnologiei ca răspuns la mutaţiile profunde ale societăţii şi culturii americane contemporane, corelând pregătirea muzicală academică riguroasă cu  laboratorul interartistic şi social de tip “village”. Pe lângă teoria şi experimentarea sunetului, a redefinirii spaţiului fizic ca spaţiu sonor şi estetic, acest concept  presupune o integrare a  experienţelor creative  în viaţa culturală a diverselor comunităţi, adăugând specializării muzicale competenţe vizând promovarea grupurilor şi  a muzicii noi în  săli de concert şi în spaţii neconvenţionale, soluţii acustice, înregistrări live, ateliere de improvizaţie,  prime audiţii,  abilităţi de comunicare şi de organizare, dialog interartistic şi interacademic facilitat de comunicarea on-line. 

         Dinu Ghezzo s-a născut într-o familie de greci şi italieni la Tuzla (Constanţa) o zonă a României cunoscută încă de la începutul secolului trecut sub numele de ”mica Americă” datorită diversităţii etnice şi culturale. A studiat dirijat, teorie muzicală şi compoziţie la Conservatorul din Bucureşti, unde a ajuns asistent la catedra de compoziţie imediat după finalizarea studiilor. La începutul anilor ’70 reuşeşte să evadeze din România comunistă şi să ajungă pe coasta de vest a SUA, urmând, împreună cu soţia sa Martha Arkossy Ghezzo (astăzi prof. la CUNY, NewYork) un parcurs marcat de mari încercări şi greutăţi, cărora le va pune capăt cu hotărâre prin obţinerea doctoratului în tehnologie şi compoziţie, la UCLA, în 1973, dar şi ca urmare a deciziei inspirate de a se stabili la New York, metropola în al cărei spirit multicultural şi în ale  cărei enorme energii artistice  îşi va oglindi propria lume, spaţiul deschis care va răspunde în mod fericit multiplelor sale proiecte academice şi artistice la care au participat deopotrivă mari personalităţi, profesori şi studenţi la clasa de tehnologie şi compoziţie. Aici îi va întâlni pe John Cage, Milton Babbitt, Leo Kraft, va colabora cu marii muzicieni evrei de origine română, care, în activităţile Fundaţiei George Enescu la New York (prof. Dinu Ghezzo fiind vicepreşedinte) au întreţinut vie amintirea  lui George Enescu în spaţiul american, precum Lorry Walfisch sau Sergiu Comissiona, şi, nu mai puţin, va iniţia programele de compoziţie pentru sute de studenţi veniţi din toată lumea spre a studia şi a contribui într-un mod creativ la relaţiile  sunetului cu tehnologia, poezia, artele vizuale, spaţiul, lumina şi imaginea video, şi, mai ales cu backgroundul multietnic şi rasial, resursă inepuizabilă a imaginarelor şi interacţiunii artistice. In cadrul programelor doctorale pe care le-a coordonat de-a lungul ultimelor decenii  a generat conexiuni inedite între căutarea şi descoperirea de sine -în şi prin posibilităţile multiple oferite de dialogul cu computerul în gândirea muzicală contemporană – şi lumile sonore vii reprezentate de culturile muzicale (ca diversitate ireductibilă de texturi mono/poli/omo şi heterofone)abordate în cadrul  riturilor muzicale: de la  cele occidentale de recital şi concert, la cele  ale culturilor tradiţionale, la jazz şi underground.  Explorarea noilor posibilităţi oferite de experimentarea sunetului în cadrul aplicaţiilor creative multimediale  s-au integrat cercetărilor care au condus la apariţia şi dezvoltarea Internetului, la creaţia de softuri muzicale şi educaţionale, la utilizările în industria cinematografică, a filmului animat, a sunetului live în spaţii deschise, domenii ale “pieţei culturale” globale care furnizează  o ofertă profesională de paletă largă pentru muzicieni, în egală măsură şi dezvoltatori ai noilor tehnologii de comunicare, Dinu Ghezzo aflându-se în epicentrul acestui veritabil boom care a marcat sub toate aspectele civilizaţia contemporană şi pentru care departamentele de artă ale universităţilor          americane orientate inter şi transdisciplinar au avut un rol decisiv.

         În acest context înţelegerea dimensiunilor şi faţetelor activităţii sale interculturale se loveşte de enorma acumulare de date şi dificultatea de articulare a unor perspective ordonatoare dincolo de biografia muzicală standard publicată deja în Baker Music Dictionary, în Geschichte und Gegenwart, în Who’s Who in Music, în J.Machlis Contemporary Composers, etc. Demersul nostru a fost acela de a selecta, din ansamblul referinţelor, pe cele mai semnificative pentru relevarea dinamicii interculturale vest-est şi de a “reconstitui” cele aproximativ patru decenii de activitate în spaţiul american şi mondial  pe baza articolelor din surse autorizate (The New York Times, The Washington Post, Los Angeles Time, Musical America,Twentieth Century Music Record Review, Le Devoir (Montreal), Le Parisien, Le Courier de France, La Nazione (Firenze), Gazetta del Mezzogiorno, Corriere della Sera, publicaţiile universităţilor – The Oldenburg University Press, The Royal Academy of Music, Bruxelles,etc., în România-revista Muzica (Bucureşti), ziarele România Liberă, Adevărul, Tribuna (Cluj) şi a sitografiei impresionante în mai multe limbi(engleză, română, germană, greacă, italiană, coreeană,ş.a). Astfel am putut urmări direcţiile de mişcare şi concentrarea distanţelor fizice, culturale, umane, în comunităţi artistice şi academice integrate în care coexistă modele de comunicare specifice “spaţiului” structurat ierarhic cu cel tip platformă de diseminare, îmbinare aptă să reducă bias-ul cultural prin programul deschiderii noii muzici spre diversitatea formelor de expresie şi cooperare artistică şi dezvoltarea vieţii muzicale ca parte a practicilor artistice interculturale. Dinu Ghezzo urmează o cale apropiată de cea a regizorului Peter Brook care în anii ’80 punea în scenă  teatrul lui Shakespeare cu distribuţii multirasiale relevând un fond cultural primordial, un strat sapienţial comun la care a făcut referire şi Paul Ricoeur, un aspect profund al limbajului care primeşte şi reflectă diversitatea ca o scală de frecvenţă pe care au loc identificările. Acest  pas metodologic ne-a permis organizarea, evaluarea şi interpretarea datelor relevante pentru activitatea profesorului Ghezzo prin :

a)înregistrarea densităţii informaţionale în sfera de consacrare prin analiza cover-ul mediatic(marile cotidiane şi revistele specializate)

b)identificarea reţelelor artistice şi a evenimentelor generate în cadrul  proiectelor şi stabilitatea acestor reţele evaluată pe baza periodicităţii multianuale

c)corelarea dimensiunii spaţiale(geografice) cu demersul antropologic în câmpurile conectate prin evenimente şi proiecte artistice, instituţionale, de  dezvoltator de reţele interculturale

         Astfel,  deceniul 8 este preponderent “american” şi “canadian”, iar deceniul 9 este marcat de intensificarea relaţiilor cu lumea muzicală din Franţa, Belgia, Italia, Germania – la nivelul schimbului academic, al organizării de ateliere, conferinţe, masterclass şi cursuri de vară pentru studenţi americani şi străni  în situri cu o relevanţă culturală, arheologică, turistică. După 1989, Dinu Ghezzo este tot mai activ implicat în ceea ce am putea numi o interfaţă de vizibilitate  româno-americană -evenimente, contacte, parteneriate cu academiile de muzică, cu festivalurile de muzică contemporană , cu orchestre şi artişti independenţi la Bucureşti, Constanţa, Oradea, Timişoara, Cluj –  relevând, în fereastra relaţiilor muzicale şi interumane directe şi a tehnologiei, o  Românie sensibil diferită de imaginea ei din SUA în acel moment. O lume eliberându-se prin muzică, poezie şi prin miturile  antichităţii clasice greceşti  – în interiorul cărora s-a definit muzicianul, călătorul Dinu Ghezzo şi nu  mai puţin, întreprinzătorul de esenţă nomadologică(în sensul dat de G.Deleuse şi F.Guattari în “Tratatului de nomadologie”1972) aproape o farmacologie bazată pe dialog, în spiritul universităţilor şi mediilor artistice americane, echivalând cu o descoperire a libertăţii de sine, o breşă în  mentalul postcomunist posibile pe fondul fenomenului deosebit de dinamic al deschiderii centrelor culturale din România spre Occident în acel moment, un dialog artistic vital  care trebuie privit însă şi pe cealaltă faţă a monedei, ca redescoperire a unui fond artistic dens şi ca liberă circulaţie a individualităţilor artistice de vârf sufocate de blocajul instituţional şi mental din ultimile decenii de comunism. In această  etapă postdecembristă demersul  compozitorului şi directorului de festivaluri(Zilele muzicii româno-americane la New York,Constanţa, Bucureşti, Oradea, Timişoara) se derulează în paralel în România, Ungaria, Serbia  şi Grecia prin programele de cooperare interacademică ale NYU şi prin integrarea activităţilor academice cu cele de concert.

         Anvergura directorului de proiecte a fost dublată permanent  de o solidă recunoaştere a valorii compoziţiilor sale publicate de edituri precum Salabert la Paris, Musica Scritta, TGE la Milano şi Roma, Seesaw Music Corporation la New York. Este invitat ca membru în numeroase competiţii americane şi internaţionale – concursul de compoziţie “Pierre Schaeffer”, Concursul Internaţional “G.Enescu”, INMC. Susţine numeroase concerte ca interpret şi dirijor al unor ansambluri contemporane la Lincoln Center, Carnegie Hall, în festivalurile din Paris, Berlin, Amsterdam, Bruxelles, Helsinki, Cologne, Roma, Veneţia, Budapesta,  Tokio,  Seul etc. Este senior Fullbright din 2006, compozitor în rezidenţă la Festivalul din Dresda, la Hochschule der Kűnste – Berlin, Jerusalem Music Academy. În 2004 primeşte titlul de “Doctor Honoris Causa” al Universităţii ”Ovidius” din Constanţa.  

           Începând cu anul 2000 dezvoltă o serie de proiecte multiartistice şi multiculturale care îmbină comunicarea on line şi resursele web cu evenimente-live în situri urbane, arheologice, spaţii culturale consacrate sau nonconvenţionale. Aceste proiecte iniţiate experimental în deceniul precedent, explorează şi intensifică forma  hypertextuală, interactivă a creativităţii în prelungirea  formelor bazate pe improvizaţie. Proiectele In Search of Euridice, The Eye of Cassandra, The Voyages of Aeneas  devin platforme academice, filozofice şi artistice pentru aplicaţii creative în domeniul tehnologiei, în relaţia text-sonicitate-imagine video şi imagine procesată,  studiul feed-back-ului artistic în comunicarea multi- şi interculturală, în general a impactului  idei /comunicare/ background. Prin aceste redefiniri complexe, profesorul Ghezzo se manifestă ca agent al unei universalizări gândite ca interfaţă, cu n puncte de intersecţie  vest/est, trecut/viitor, între ipostazele umanului, între patrimoniile muzicale şi culturale şi noile tehnologii oferind un model de integrare armonioasă a diferenţelor şi rămânând în acelaşi timp fidel spiritului “village”, acea comunitate artistică în care muzica, poezia, dansul şi artele vizuale reprezintă un limbaj primordial.

           Această traiectorie personală s-a definit într-un context marcat de influenţa celor trei mari personalităţi ale muzicii contemporane americane: Milton Babbit, John Cage, Leo Kraft cu care Dinu Ghezzo a interferat cu un notabil succes(a primit printre altele o comandă în 1994 din partea fundaţiei Guggenheim pentru creaţia “Checkmate for John Cage”) şi dacă ne gândim că Leo Kraft l-a însoţit în 1993 în România la “Zilele Muzicii Americane la Constanţa” şi a luat parte la un proiect de înregistrări de prime audiţii ale unor compozitori americani realizate cu Filarmonica “Marea Neagră”, un CD cu titlul “Tonus Tomis”(Capstone Records, înregistrare cu Filarmonica din Constanţa) care a avut o circulaţie semnificativă în mediile muzicale americane şi europene.

           Sunt personalităţi care reprezintă fiecare, paradigme estetice, conexiuni particulare cu muzica europeană a secolului XX, dar şi cu alte limbaje artistice, cu matematica, ştiinţa şi tehnologia. Pentru Cage – elev al lui Arnold Schőnberg – muzica este  legată de ideea de şansă(în sens probabilistic) ca rezultat din jocul sonor “a purposeless play” (conferinţa “Experimental Music, susţinută în1957). Influenţa sa este enormă ca profesor la CUNY şi la Princeton, iar argumentele sunt nu numai muzicale, antropologice şi filozofice, deoarece Cage este în egală măsură scriitor (“Silence” – 1961, ”A Year from Monday” – 1968, “M” – 1973, Empty Words” – 1979, 1983) şi ilustrator, dezvoltând  dimensiunea vizuală a textului  şi mai ales relaţia imagine acustică-imagine coregrafică în colaborarea de lungă durată cu dansatorul şi coregraful Merce Cunningham la Black Mountain College, după 1948. Noua paradigmă se configurează în corespondenţa cu Pierre Boulez la Paris, cu Robert Samuels şi cu semiologul canadian J.J. Nattiez printr-o chestionare sistematică a naturii muzicii pe care el consideră spirituală, o ”trezire la adevărata viaţă care trece prin experienţa tăcerii” Piesa  4`33„ a dezlănţuit la începutul deceniului 6 un scandal neegalat vreodată, cele 273 de secunde de tăcere a interpretului în faţa pianului de concert, fiind pură aparenţă, o convenţie întreruptă de reacţiile de indignare ale publicului şi presei, primul pentru că plătise un bilet să asculte muzică iar presa având nevoie de un “obiect” gata de a fi comentat;evenimentul reprezentat de spargerea codului artistic reprezintă o inversare a sensului timpului într-o civilizaţie a vitezei, atingerea unui “0 absolut”, punct de răsturnare a ceea ce înţelegem prin această artă în cultura occidentală).

            Milton Babitt, aflat la polul opus lui Cage prin serializarea totală -sinonimă controlului raţional asupra actului de a compune muzică şi asupra rezultatului sonor prin care se disociază de impactul emoţional, a compune o piesă muzicală devenind o problemă de logică cu n variabile- întreprinsă  prin “Three Compositions for Piano” (1947) cu 2 ani înaintea lui Olivier Messiaen în Modes de valeurs et d’intesitės  şi cu cinci ani înaintea lui Pierre Boulez  în Polyphonie X. Babbit consideră muzica contemporană o contribuţie la istoria intelectuală şi nu la o istorie a artei – “Contemporary Music compositio  and Music Theory as intellectual history” (conferinţă susţinută în 1972). Demersul său matematic-componistic este integral abstract – marcat de influenţa celei de-a doua şcoli vieneze, şi are un impact remarcabil asupra contemporanilor: primeşte premiul Pullitzer pentru aportul “distins ştiinţific şi seminal” al operei sale, este numit profesor consultant în cadrul grupului de cercetători de la RCA (MarkII Synthesizer) la Princeton.

            Babitt este considerat “the early guru of the electronic music” el reuşind să creeze  în 1959  “Columbia-Princeton Electronic Music Center”  pentru a dezvolta dialogul intelectual şi tehnologic cu distinşii săi colegi de la Princeton, Harvard, Columbia, Julliard School, încorporând în acest dialog rezultatele colaborării cu poetul John Hollander, profesor la Yale, într-un notabil efort de argumentare “on the univers vs plurivers”(conferinţă prezentată la bicentenarul Emmerson, apud Jason Gross, Perfect Sound Magazine). Babitt şi Hollander au creat conceptul de sonicitate care nu corespunde parametrilor acustici sau audibilităţii ci reprezintă o dimensiune a textului”highly sonnically organized”, sonicitatea fiind un nivel meta al conexiunii şi structurării analogice muzică/poezie. Dacă între cele două figuri marcante ale muzicii contemporane americane punţile sunt definitiv tăiate, Leo Kraft, elev al Nadiei Boulanger, format în acel “esprit de finesse” parizian, va reprezenta nu numai un model personal pentru Dinu Ghezzo, ci şi un colaborator constant în cadrul unei activităţi de concert de mare impact în New York, în săli de pe Broadway, la Carnegie Hall, Lincoln Center într-o expansiune puternică a interesului pentru muzica contemporană în America anilor ´70-´80. În anii ´70, perioadă esenţială pentru integrarea compozitorului de origine română în coordonatele spaţiului cultural american, Leo Kraft joacă un rol decisiv prin aceea că îi deschide o lume intelectuală şi o dimensiune a relaţiilor colegiale de calitate pe care Dinu Ghezzo o va preţui şi o va dezvolta în timp ca o resursă remarcabilă a propriului univers  artistic, alături de grupul său creativ alături de coregrafa Lisa Naugle, de compozitorul şi media-artistului John Gilbert, de regretatul compozitor şi prieten al României Ron Mazurek, de compozitorul şi specialistul în IT Tom Beyer, de poeta, soprana şi antropologul Christine Ghezzo, de prof. Martha Arkossy-Ghezzo  (fiica şi soţia  ambele colaboratoare în proiectele profesorului pe mai multe meridiane).

          Întorcându-ne în timp ne-am putea întreba cum a reuşit  tânărul compozitor de numai 30 de ani să convingă rapid şi fără dubiu aceste personalităţi de propria sa valoare, când nu beneficia de recomandarea numelor de notorietate ale şcolilor de compoziţie din Europa, dacă nu prin faptul de a fi vorbit un limbaj comun al muzicii noi şi de a fi etalat în viaţa de concert americană competenţe muzicale diverse, originalitate şi spirit întreprinzător.Pe de altă parte putem reflecta asupra diferenţei culturale şi mobilităţii în societatea deschisă americană a anilor ’80. Dinu Ghezzo venea de la Conservatorul din Bucureşti, era un “emerging composer”, un interpret multiplu, multiligv (vorbea fluent patru limbi) familiarizat încă din ţară cu muzica secolului XX, cu sunetul şi tehnicile experimentale, dar pe o bază clasică solidă, asigurată de studii aprofundate de armonie, contrapunct, teorie şi forme muzicale, orchestraţie şi etnomuzicologie(o parte semnificativă a cercetărilor profesorului Constantin Brăiloiu au fost publicate la începutul dec.8 în Lloyd A.L.,Problems of ethnomusicology,Cambridge University Press)

           O altă calitate care i-a fost recunoscută de timpuriu lui Dinu Ghezzo a fost aceea de animator al vieţii muzicale, un “man in charge”, director de evenimente la New York şi apoi, în alte centre din Europa:

          Dinu Ghezzo, the man in charge  of this forum, has an enthousiasm for the program that will stimulate the musical appetite of anyone who cares at all about what´s going on in music today… the selection of performers is anything but parochial…, one of the many good ideas of this Forum is to to take players and composers form all over (US, Canada, and Europe)… probably the greatest strength of this kind of series is that avoids the danger of presenting only one musical point of view…” (The Villager NYC: “A New Music Fest inthe Village” 1983).

             Mai întâi la Los Angeles şi apoi la New York, Dinu Ghezzo a reuşit să devină el însuşi un punct de contact între cele două culturi, fiind descris chiar din primele apariţii în viaţa de concert americană drept compozitor “americano-român”(Los Angeles Time,1973). Această identificare va deveni extrem de productivă de-a lungul anilor, profesorul Dinu Ghezzo manifestându-se ca unul dintre cei mai activi promotori ai muzicii şi culturii româneşti în SUA, dar ceea ce este foarte semnificativ şi în acelaşi timp particular, aceste întâniri se derulează într-un mediu deschis, plural specific metropolei americane . Putem vorbi de o articulare complexă . Mai întâi la nivelul propriului limbaj muzical,  care îmbină sonorităţi electronice cu texturi heterofone în care sunt recognoscibile mărcile identităţii sonore a spaţiului românesc- instrumente populare, voci, structuri modale şi melodice, ritmuri- în piese ca ”The legend of The Fir Tree, Lerui Ler”,”Five Village Scenes”,”Wind Rituals” “The sunlight poems”(inspirate de poezia lui Lucian Blaga), “Doina. In memoriam”, “December Epitaphs, Rituals of Life, Love and Death” cu Lia Lungu(cântăreaţă populară) şi Ansamblul Timişoara – dar şi  vecinătăţi şi înrudiri cu un fond cultural mai larg în “Eastern Rituals”,” Echoes of Tomis”, “In Search of Euridice” “Voyages of Aeneas” având un puternic impact asupra publicului şi criticii muzicale fiindu-i decernate numeroase premii de compoziţie pentru modul particular de îmbinare a sonorităţilor tradiţionale cu cele electronice. (“particularly striking in its use of a Greek (Tracian) bagpipes, tarogato, rhapsodic guitar and dirty saxophone and its evocation of Hungary, Romania, and Macedonia in improvised electronic contexts” în Twetieth Century Music’99 Records“). Un alt aspect semnificativ este modul în care instrumentişti de clasă americani învaţă să utilizeze instrumente populare româneşti pentru a interpreta piesele lui Dinu Ghezzo: de pildă, marea clarinetistă americană Esther Lamneck care cântă o baladă la taragot în “December Epitaphs”- creaţia dedicată evenimentelor din decembrie 1989 prezentată în primă audiţie la New York, apoi la Paris unde Dinu Ghezzo este compozitor în rezidenţă la Sorbona şi la Opera din Bucureşti- flautista Wendy Luck, Ron Mazurek-acordeon,Tom Beyer-percuţie,Jeanann Seidmann, vioară,ş.a, fiind impresionant feed-backul lumii muzicale la universul sonor creat de compozitor în concerte şi recitaluri, în festivaluri de muzică contemporană, în conferinţe şi prezentări în universităţi, în cadrul cursurilor de vară şi masterclass, într- o  vastă arie de diseminare a muzicii şi spiritualităţii româneşti având ca impuls memoria personală şi culturală. Un al doilea plan îl reprezintă legăturile lui Dinu Ghezzo şi colaborarea ansamblurilor de muzică contemporană pe care le-a condus, cu un număr impresionant de personalităţi muzicale şi artistice  române la New York şi în alte centre muzicale americane şi europene: cu muzicienii Sherban Lupu, Mirel Iancovici, Lorry Walfisch, Aurel Stroe, Miriam Marbe, Cornel Ţăranu, Violeta Dinescu, Aurelian Octav Popa, Emil Sein, Andrei Deleanu, Sebastian Dănilă, Ovidiu Marinescu, cu poetele Ioana Ieronim, Saviana Stănescu, cu coregrafa Liliana Iorgulescu, cu cântăreaţa de muzică populară Lia Lungu şi mulţi alţii. O dimensiune importantă a reprezentat-o reflectarea mediatică a proiectelor derulate în România, începând cu 1991, când numeroşi critici şi jurnalişti de vârf precum Dumitru Avakian, Luminiţa Vartolomei, Cristina Sârbu, Oltea Şerban-Pârâu, ş.a. recenzează favorabil contribuţiile sale în calitate de compozitor şi director de proiecte şi festivaluri româno-americane. Aceste cronici au configurat cadrul receptării conceptelor şi evenimentelor novatoare de pattern american în România postcomunistă în care muzica contemporană şi relaţiile româno-americane au fost un ferment incontestabil al deschiderii. În sfârşit, o nouă valenţă interculturală se realizează în prezent prin studenţii săi la cursurile de compoziţie, tineri muzicieni din SUA, din China, Coreea de Sud, Japonia, care participă la concerte de prime audiţii ale lucrărilor elaborate de ei în cadrul cursurilor, acestea fiind finalizate anual la Constanţa într-un număr de concerte simfonice coordonate de profesorul Dinu Ghezzo, programe care includ,  începând cu 2006, ateliere interartistice şi interculturale cu studenţii din programele de masterat Studii anglo-americane şi Comunicare ale Facultăţii de Litere a Universităţii Ovidius din Constanţa. În aprilie 2008 Institutul Cultural Român din NY l-a sărbătorit printr-un concert intitulat “Dinu Ghezzo: memories and celebrations of 38 years of Romanian-American collaborations”, la care au participat  Tom Beyer, Joseph Church, Robert Rowe, Ron Sadoff (premiu Oscar pentru muzică de film), Wendy Luck, Pedro da Silva, Sebastian Dănilă, Christine Ghezzo, iar ca invitaţi speciali Adina Ciugureanu(decan la Universitatea Ovidius) şi venerabila muziciană Lory Walfisch-preşedintă a Fundaţiei Enescu  la NY – interpretând Mişcarea finală a Sonatei pentru Pian op. 24 de George Enescu.

 

 Dinu Ghezzo  and the West  East dialogue

 Abstract

              Dinu Ghezzo is profesor emeritus at NYU, Steinhardt School of Culture, and Human Development Education, at the Department of Music and Performing Arts. D. Ghezzo studied composition, conducting and theory of music at the Romanian Conservatory in Bucharest, earned a PhD in composition and technology at the UCLA (1973). He is founder and co-founder of Assisi International Music days, Gubbio festival, CIPAM festival in Montevarchi, Constanta International Music Days, The Week of Romanian-American Music in Oradea. He is a recipient of an honorary doctorate from Ovidius University Constanta (Romania) and of many awards, prizes, residencies and commissions: Fullbright Senior Scholar (2006) visiting composer at the American Academy in Rome,composer in residence at Dresden Festival, and guest composer at the Berlin Hochschule der Kunste. He promoted the dialogue between the american and romanian composers, professors, artists, poets belonging to all generations, in the frame of reference of his activity at the NYU as director of studies in  composition, and also as  director of American New Music Consortiun and ICIA (International Composers and Interactive Artists). He also contributed to the change of the menthality opening new music oportunities for young romanian musicians and audiences in according with the spirit of the village as an open culture seed in the romanian institutional contexts during the process of post communist transition.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: