Muzica, un mediu conjunctiv generat prin categoria de cotidian


* autor Conf. Univ. Dr. Ana Maria Munteanu

Evanescenţa lumii sonore în cotidian se realizează fără restricţii, în baza unor contracte de comunicare vag definite şi chiar dacă sunt mai lizibile angajamentele nu se respectă, deoarece stipulează doar individul, nu şi instituţiile care  guvernează  realul în baza unor aranjamente şi convenţii într-un no man’s land globalizat(Zygmund Baumann, 2001). Riscurile dezinstituţionalizării relevă caracterul iluzoriu al controlului de către compozitor a sensului pur logic, metafizic al muzicii sale în cadrul sau în afara experienţei directe, de concert, al înregistrărilor, etc., relevând rolul mediatorului în calitate de stimulator, dezvoltator, de a genera şi multiplica prin muzică, informaţie şi tehnologie nişe comerciale care îşi croiesc drum transversal în circuitele de comunicare formale, sau prioritizează şi resetează reţelele informale prin facilităţi de acces, animaţie şi publicitate. Muzica la radio este un “mediu conjunctiv” (Daniel Bougnoux, 2000).

În fapt, logica expusă anterior este răsturnată de practicile de promovare a unei muzici în sistemul de val, care mizează pe comportamentul de tip fractal al pieţelor.. Mizând pe impactul (pregnanţa) semnalului dincolo de capacitatea de procesarea mentală se condiţionează reflexul automat – respectiv circularitatea mesaj/ receptor/sursă.

Cu cât publicul este mai eterogen, cu atât manipularea este proiectată pentru a reduce abaterile standard faţă de o medie calculată pe baza informaţiei stocate şi vehiculate prin imagini şi cuvinte în mediul de discurs de către agenţii care controlează circuitele, şi, prin acesta, uniformitatea comportamentul de receptare.

În raport cu excesul, perspectiva rezonanţei etnoculturale sau cea universalizată care face posibilă, în limite rezonabile, punţi culturale între naţiunile moderne, având ca centru opera de artă(Tudor Vianu, 1942, 1945 :1982), se opune unui consum masificat întrucât consumul nu mai are acelaşi rol în sociabilitatea transgresivă ci invers, este orientat disruptiv spre dezlegarea verigilor dintre indivizi şi comunităţi în virtutea apartenenţei şi a proximităţii, pentru a le rearanja potrivit seriilor fractale ale comunicării iconice şi a imaginarelor unificate de star-system.

Ritm şi programare muzicală în regim de flux

Din perspectiva elaborării unui instrument de programare alternativ algoritmizării, elementul esenţial este percepţia ritmului muzical, în relaţie cu aşteptarea şi alternanţa dintre muzică şi informaţie, dintre analogic (imagini acustice : voci, muzică, semnale de identificare) şi digital (informaţie, sens referenţial, factual). Chris Dobrian, creator de softuri muzicale şi compozitor, interpelând cercetări cognitiviste ale percepţiei muzicale afirmă că „ percepem ritmul prin detectarea paternurilor evenimentelor care se derulează în timp“, aşadar că modelul muzical transcende percepţia muzicii, fiind euristic în raport cu modelele percepţiei cadrului temporal în genere. Există diverse teorii care pot fi corelate cu principii de bază în gruparea elementelor constitutive ale percepţiei formelor sonore . Teoria Gestaltului(percepţia formelor) pune accentul pe pregnanţa unui semnal din p.d.v. al celui care ascultă, proprietate care apare conectată cu alţi factori organizaţionali – proximitatea, directivitatea, continuitatea, închiderea, similaritatea, regularitatea, evoluţiile convergente, ş.a.- având ca domenii : fluxul auditiv, percepţia ierarhică a structurilor, noţiunile de apartenenţă la stiluri muzicale, cât şi apartenenţa la un format, gen de comunicare, sau brand radiofonic. Creierul muzical utilizează mijloace diferite de a detecta patternuri, probabil atât simultan cât şi individualizat, în conjuncţie, sau în competiţie unele cu celelalte. Orice metodă de detectare a unei forme(pattern) prin procesarea diferitelor informaţii muzicale ţine de capacitatea de a recunoaşte regularităţi în succesiunea de evenimente sonore, aşadar percepţia umană a formei nu se defineşte în relaţie cu noutatea(informaţia) ci cu repetarea unei informaţii astfel că prin repetare pot fi percepute diferenţieri cât şi similarităţi. Potrivit lui Bateson informaţia este cea care determină diferenţa, dar perceperea diferenţei presupune un şir de abateri minime care permit formarea unui pattern comportamental. Configurarea intervalelor de timp în cadrul unui eveniment poate genera ipotetic modele de interpretare pentru ceea ce am perceput deja sau pentru intenţia de organizare a unei piese muzicale. Analiza percepţiei ritmului este un obiect de interes pentru că oferă modele de abordare pentru alte concepte organizaţionale precum puls, accent(bătaie) sau metrică. Miza fundamentală este reprezentată de simpla detectare a oricărui eveniment. Încercările de a modela percepţia ritmului s-au axat pe elemente structurale cele mai pregnante perceptiv fără a lua în considerare structurările perceptiv-cognitive complexe care depăşesc sau pot intra în conflict cu pregnanţa semnalului ritmic de bază. Indicatorul complex reprezentat de intersecţiile dintre diversele planuri ritmice ale unei piese nu este relevant prin durate absolute ci prin ajustări ale percepţiei în funcţie de :

a) background-ul muzical al ascultătorului, înclinaţia de a căuta un anume tip de ritm bazată pe aşteptări referitoare la dinamism sau în funcţie de ascultarea de fundal, de acompaniere, (A.M.Munteanu, 2003) ceea ce implică din perspectiva programului modalizări psiho-afective focalizate pe atmosferă, stare, puls ritmic, ş.a.

b) evidenţa unui anume stil muzical manifestat într-o piesă sau secţiune a unei piese care sugerează apropierea de o anume ţintă perceptivă (ritm alert, care acompaniază mişcarea fizică-de ex. jogging-, muzică de dans, design ritmic al unei activităţi- de ex de coordonare a mişcărilor pe baza unui ritm percutant

c) simplitatea sau complexitatea relativă a muzicii care face obiectul percepţiei sau analizei.

Teoriile receptării muzicale

Cum percepem muzica?

Studiile asupra modului de procesare a sunetelor muzicale de către creierul uman realizate pe baza înregistrărilor electro-magnetice întreprinse de Mary Tervaniemi şi colaboratorii ei publicate în (Annals of New York Academy of Science 2006), au relevat tipare de procesare simultană a informaţiei muzicale în audiţia unor surse sonore necorelate, distincte. Sunetele având un spectru complex timbral şi ritmic cât şi relaţiile dintre ele sunt procesate automat de cortexul auditiv . Mai mult, examenul magneticoencefalografic şi examenul tomografic cu emisie pozitron indică diferenţe în modul de procesare a sunetelor fonetice şi a celor muzicale în cadrul şi între emisferele cerebrale. Aceste date sugerează că în ciuda focalizării ascultătorilor pe atenţia conştientă, eventual asupra unor semnale vizuale, verbale, acţiuni, fenomene sonore relativ complexe pot fi codificate de mecanismele neurale specializate în procesarea sunetelor. În modelizarea comportamentului de receptare în cadrul experimentelor, măsură- torile au ca bază milisecunda astfel că rezultatele măsurătorilor « fine » sunt cu mult mai mici decât pulsul muzical deşi cuantificarea ar trebui să aibă ca bază pulsaţia ritmică (idem, p.10). O unitate mai mică decât aceasta este de fapt operaţională deoarece cele mai multe utilizări comerciale ale operatorului MIDI de detectare a informaţiei ritmice utilizează o metodă simplă de cuantificare în care fiecare eveniment este rotunjit ca durată pentru a corespunde unui multiplu al unităţii cuantice de bază( de ex. 1/12 dintr-o bătaie într-un tempo moderat), dar metoda nu este utilizabilă în schimbările de tempo care apar în actul de performare muzicală. Astfel apar abateri de la ritmul notat în ritmul performat care se datorează diferenţei dintre om şi maşină. Un al doilea factor este eroarea conceptuală. Decizia unui interpret de a cânta o notă este bazată pe o estimare a momentului celui mai potrivit în derularea temporală ca şi decizia unui programator de suspenda alternanţa de bază între o piesă lentă şi una rapidă, sau de a plasa o piesă de succes într-un anume punct estimat ca cel mai potrivit pentru a o pune în valoare. Pot apărea erori în procesul de estimare. Atât erorile metrice cât şi cele conceptuale sunt tipuri de deviaţie neintenţională sai intenţionată de la softul muzical. Cel de – al treilea factor este eroarea intenţională, denumită rubato sau timing expresiv. Întârzierea intenţionată a atacului timpului acentuat este cunoscută ca bluenote în jazz, patternul care devine trăsătură de stil fiind swing-ul, o abatere de la timpul accentuat care devine regulă. Ocupând un loc central în diversele estetici muzicale emoţia a fost considerată vehicul între formă şi conţinut: trăirile. Din acest punct de vedere cercetările de neurosemiotică au pus în evidenţă participarea ambelor emisfere la actul de „percepere – citire”.. Între o inteligenţă atotcuprinzătoare a formei şi a fluxului sonor şi formarea unui receptor activ este o căutare a unui echilibru viu, plin de contradicţii. Rolul de receptor nu poate fi considerat inferior celor de creator şi interpret, numai pe baza ponderii emisferei drepte sau stângi – acest rol este puternic determinat de specificul experienţei de receptare, de a fi în parohie sau în afara ei, potrivit observaţiilor lui Bergson în Teoria râsului, observaţii de aprofundare a unui fenomen care pentru a fi înţeles trebuie plasat în cultură şi în raporturi de co-realizare, deşi poate fi generat prin stimulări  de factură diversă, fiind contagios cât şi probabilistic(există şanse de x %.să se producă fenomenul y aproximate printr-un număr tot mai ridicat de provocări şi interacţiuni între variabile care măresc probabilitatea unei cascade…). Păstrând umorul menţinem şansa de a interveni pentru a declanşa reacţia dorită cu condiţia să nu eficientizăm la maximum această şansă care se poate transforma în reversul ei.

Clarificări substanţiale ale unei probleme cheie a receptării muzicii – problema percepţiei şi constituirii conştiinţei în calitate de conştiinţă perceptivă – sunt aduse de către N. Hartmann (1953), care postulează unitatea structurală a actului percepţiei: „…fiecare percepţie apare pe fondul unei conexiuni de acte şi de conţinuturi, care se constituie de fiecare dată în două trepte, ca o conexiune a experienţei desfăşurate în timp”. Percepţia produce o imagine sintetică bună sau rea a obiectului sonor, funcţionează simultan ca „intuiţie” a unui al doilea plan, plan ce nu este dat nemijlocit. Itinerariile dintre cele două planuri şi determinarea lor reciprocă instituie un spaţiu de libertate delimitat de raportul (raporturile) dintre planul percepţiei estetice şi îngustimea experienţei senzoriale.

Actul audierii – etapă ulterioară a percepţiei estetice – este un moment crucial în care se face legătura dintre experienţă (ca performanţă/competenţă) şi decodificarea pertinentă. N. Hartmann consideră că percepţia estetică se conservă în mecanismul intuiţiei, în timp ce percepţia cotidiană este părăsită în concept.

Percepţia valorii nu se realizează, conform esteticii, printr-o activitate reflexivă, ci prin acţiunea spontană a sentimentului valoric şi acţiunea raţionalizatoare a conştiinţei valorii – „…drumurile acestea nu sunt cele ale analizei ulterioare, (…) ci drumuri care se construiesc în plină viaţă, şi tocmai sub presiunea situaţiilor reale, şi întotdeauna în acelaşi timp, scăpărarea în conţinut a valorii are caracter intuitiv”.

În concluzie, ne interesează teoria lui N. Hartmann pe care o reformulăm pentru următoarele aspecte pe care le sintetizează:

  • unitatea structurală a percepţiei dar nu neapărat cu forme conştientizate, ci doar de control parţial, o parte din operaţiile de procesare a materialului sonor fiind realizate de creier automat

  • audiţia ca joc între realizarea acustică şi imaginaţia muzicală,  stimulări motrice, joc ce declanşează reducerea echiprobabilităţii raporturilor dintre limbajul de care se foloseşte emiţătorul pentru a încoda mesajul pentru a fi pus în circulaţie şi limbajul emoţiilor de care se foloseşte publicul în comunicare şi care tinde să detecteze patternuri ritmice şi melodice.

Pentru Hartmann valorile au o existenţă necondiţionată, obiectivă fiind exterioare conştiinţei care le accede prin intuiţie. Petre Andrei1 le abordează relaţional : „Valorile sunt realizate în forme generale de cultură, ele sint bunurile culturale din viaţa istorică. Viaţa socială poate determina diferite şi multiple valori, nu toate sortite să fie realizate cu acelaşi succes, căci unele se impun, durează, devenind cauzele unor fenomene sociale noi, pe când altele dispar foarte repede. Este o adevarată luptă pentru realizare între valorile sociale. Hotărârea în această luptă o dă societatea, în urma unui proces de apreciere, de valorificare. Expresia acestui proces o alcătuiesc judecăţile de valoare.” (Petre Andrei, 1945 :1998). În prezent societatea este influenţată de intensificarea consumului cultural în cadrul unor strategii şi circuite de comunicare controlate prin tehnici de comunicare şi utilizări strategice(productive) ale culturii.

Paradigma sociodinamică

Poate mintea umană să controleze ceea ce a produs în trecut şi generează actual mintea umană ?

Această întrebare lansată în anii 90 de Zygmunt Baumann nu a primit un răspuns satisfăcător doar dacă nu considerăm omul un apendice al tehnologiei, un teren de cercetări şi aplicaţii tehnologice care se  extind  de la studiul reţelele neuronale la comportamentul particulelor şi câmpurilor subatomice. În ce mod au contribuit ştiinţele culturii la comprimarea reţelelor de cunoştinţe prin legături transversalizate între circuitele specifice de care vorbeşte Moles ? Potrivit teoriei sale sociodinamice se pot calcula şansele unui produs cultural, expresia singularităţii şi a creaţiei de a intersecta publicurile – atomii sociali – în funcţie de un grup de variabile reprezentate de orientarea, viteza, modul de progresie, stagnarea sau degradarea fluxului de mesaje. Studiul său, interesat de şansa produsului intelectual a devenit o teorie a ciclurilor socio-culturale de bază cicluri care pot fi determinate prin seturi de variabile şi date statistice care înregistrează imaginea unor momente, pentru a delimita tendinţele de stabilitate sau schimbare Dacă vom căuta aşadar acel missing-link între filozofie şi tehnologie îl vom găsi în gândirea ştiinţifică aplicată cu multă precauţie de altfel în modelarea culturii de acest savant interesat de a accelera inovaţia culturală tendinţă care marchează deceniile 5 şi 6 ale secolului trecut. Abordarea sociodinamică a culturii se bazează pe raportul remis fundaţiei Rockfeller pe tema relaţiilor existente între filozofia dinamică şi ştiinţele umane. Reprezintă un punct de convergenţă a cercetărilor conduse între 1958-1960 la cererea Centrului de studii al Radio-Televiziunii franceze pe baza ipotezei existenţei unui  ciclu socio-cultural. Prezentat în cadrul fundaţiei Solvay în 1960 această abordare poartă amprenta unei duble formaţii a autorului-Abraham Moles, doctor în filozofie şi fizică, având intenţia de a dota ştiinţele sociale cu modelarea cibernetică, iniţiată în Comunicare şi limbaj(1962) cu un aparat teoretic şi metodologic de care dispun ştiinţele exacte. Abordarea cibernetică din anii 60 poate reprezenta o fază a cărui portret devine inteligibil odată cu platforma DOI din anii 90. Lucrarea lui Moles structurată în 6 capitole propune o conceptualizare a culturii pe baza analogiei cu teoria modelelor, ca un circuit de interacţiuni şi schimburi(idei, imagini) între indivizi şi diferite antrepozite sociale ale stocajului de idei (biblioteci, muzee, alte instituţii) pe care mediile de comunicare le alimentează continuu cu informaţie. Aceste interacţiuni depăşesc simpla înregistrare a faptelor culturale ca informaţie de bază a sociologiei receptării Moles propunând o definiţie nouă a culturii bazată pe un binom conceptual al extensiei şi densităţii circuitelor. Lucrarea lui Moles poartă amprenta entuziasmului euristic care a cuprins lumea intelectuală în anii 60, moda abordării oricărui obiect de studiu pe baza diferitelor strategii de modelizare sistemică şi cibernetică. In cazul lui Moles schemele diagramele şi tabelele susţin un spirit de sinteză reducând la un minim, cu scopul de a face inteligibilă justificarea teoretică a plurişi interdisciplinarităţii demersului său de schematizare economică a domeniului culturii drept o « dezvoltare originală, adaptată unei sociologii a ştiinţelor aptă să descrie şi să explice condiţiile sociale ale creaţiei şi structurilor subiacente circulaţiei produselor particulare »(Dumazedier, 1968). Sociodinamica economică a culturii este în cazul lui Moles constituită din ansamblul elementelor intelectuale provenind după forma lor din surse diverse prezente, sau prezente în diverse minţi, în memoria vie, în conştiinţa specialiştilor şi a publicurilor, cât şi competenţele care constituie informaţia potenţială, şi care se poate materializa, în anumite condiţii pe diverse suporturi stabile cărţi, monumente, discuri, etc. Sinteza operată de Moles pregăteşte saltul disciplinelor cognitive careabordează creierul muzical drept un întreg, modelarea cibernetică tratând percepţia şi expectanţa ca fiind specializări funcţionale care interferează cu procesul de creaţie şi performare, ceea ce modifică importanţa până atunci secundară acordată psihologiei receptării în muzica occidentală şi în muzicologia clasică. Dar analogiile dintre piaţa economică şi sfera culturii din cel de-al doilea capitol al Sociodinamicii culturii prin aplicarea noţiunii de valoare şi de preţ de cost în cazul ideilor şi altor bunuri culturale se consideră că au fost benefice pentru că au permis înţelegerea finanţării ciclului cultural şi a sistemului instituţional, de la creaţie până la deciziile de producţie, stocare, difuzare şi valorificare economică, secvenţe ale unui proces ca implică atribuirea de valoare prin utilizare de către indivizi şi sisteme, respectiv instituţii socio-culturale, canale media, organizaţii pur economice care administrează diverse segmente ale procesului cultural pentru a obţine profit. O a doua intuiţie a autorului vizează relaţia dintre muzică şi tehnologie pe baza căreia avansează diversele tipuri de cunoaştere în analogie cu alte utilizări industriale. Abordarea cibernetică a contribuit la îmbogăţirea înţelegerii faptelor de cultură dar şi cu preţul dispariţiei unor reţele sociale care urcă în timp până la muzica spirituală şi pe care orizontul imediat al industriilor le marginalizează ca fiind în afara propirului sistem de categorizare.

Demersul sociologiei economice iniţiat la sfârşitul anilor ’60 prin critica modelelor statice, structuraliste şi funcţionaliste, acestea din urmă reprezentând modele de transformare graduală în cadrul stabilităţii structurale a susţinut formarea noilor platforme tehnologice cât şi dezvoltarea şi în domeniul muzicii a unor metode de creştere a impactului prin sinergiile unor mijloace şi resurse vizând schimbarea gustului public-respectiv schimbarea de atitudine în raport cu « produsul » muzical şi care au unificat treptat parcursul ascultătorului-client, atât prin tehnicile de creaţie şi sound adaptate psihologiei receptorului, star-sistemul muzical, dar şi producţia de suporturi de dimensiuni mici(gadget-uri) care asigură mobilitatea actului de audiere urmând mişcarea receptorului în spaţiul cotidian. Abordarea sociodinamică este o strategie metodologică ce ne-a permis să abordăm circuitele prin care sunt accelerate procesele – producţie-difuzare- consum şi reduse costurile, proces în care muzicologia clasică , ce nutreşte încă ideea de muzică bună şi de diversitate a stilurilor este treptat abandonată ca făcând parte dintr-un ciclu mai lent cu costuri ridicate pentru a menţine platforme socio-culturale de care producătorii şi publicitatea s-au dispensat. Motivaţia costului minim-low-cost- a dus la ideea devenită familiară că fiind prea scumpe, trebuie să rămână în sarcina statului, deşi nu statul le-a invenrtat ci doar le-a folosit ca articulator ideologic… Pentru industrie nu societatea ci individul trebuie transparentizat pentru a fi transformat într-un agent care alergând pentru propria plăcere poate să alerge eficient pentru agentul activ pe o piaţă. Această miză nu are nevoie de valoarea socială(educaţie, pluralism, inovaţie muzicală, creativitate artistică, etc.) şi sistemul ei instituţional, dar conţine o dimensiune de raţionalizare puternică a relaţiei dintre cost-profit pentru a folosi nişa societală în cadrul căreia crizele sociale şi politice acumulează probleme şi divergenţe, în timp ce individzii primesc gratificaţii pentru alegeri conforme cu oferta. Pentru ca acest proces care tinde să aplatizeze circuitele şi costurile medierii între cel care deţine capacităţi de producţie şi cel care are nevoie cotidiană de produs se redefineşte nu numai „ realitatea “ ci se reorganizează funcţiile economice şi câmpurile de cunoaştere prin noile tehnologii care aduc ştiinţă înaltă în cele mai banale operaţii cotidiene.

Din perspectiva relaţiei ascultător – canal/organizaţia inteligentă, aptă să controleze reacţiile pe baza intensificării marketingului, viteza şi facilităţile de conectare/compresie/regăsire a datelor în standarde acceptabile(de ex. MP3) explică orientarea dezvoltatorilor spre telefonia mobilă pentru descărcare(downloadare) de pe Internet şi audiţie nelimitată, liberă. În raport cu această evoluţie mediile clasice – cărora le aparţine radioul analogic – captează criza reprezentărilor şi a job-urilor devreme ce dezbat cu întârziere probleme ale căror soluţii nu le mai sunt accesibile, deoarece soluţiile se află deja în altă parte, iar viitorul mută tranzacţiile din zona analogică în cea digitală, mai exact a interfeţelor care copiază limbajul prietenos al animatorilor. Totuşi intenţia fondatorului ştiinţei sociodinamice, Abraham Moles a fost de a genera cunoaştere pentru a abilita societatea şi indivizii de a ajunge să înţeleagă propria cultură. Potrivit teoriei sale se pot calcula şansele unui produs cultural, expresia singularităţii şi a creaţiei de a intersecta publicurile – atomii sociali – în funcţie de un grup de variabile reprezentate de orientarea, viteza, modul de progresie, stagnarea sau degradarea fluxului de mesaje. Studiul său, interesat de şansa produsului intelectual a devenit o teorie a ciclurilor socio-culturale de bază, cicluri care pot fi descrise satisfăcător prin seturi de variabile şi date statistice care înregistrează imaginea unor momente, pentru a delimita tendinţele de stabilitate sau schimbare. Aşadar a crescut controlul experimental al comportamentului cultural. Dacă vom căuta aşadar acel missing link între filozofie, economie şi tehnologie îl vom găsi în gândirea ştiinţifică aplicată în disocierea dintre contextele culturale şi istorice şi comportamentul individual.

Efectele sociologiei economice sunt pline de reduceri intenţionale şi nonintenţionale ale protretului de ascultător, prin strategii complexe care au marcat atât hărţile de semnificaţii –cultura ideilor, a gustului public, etc cât şi enciclopediile ascultătorului – bagajul, acestea fiind reduse la un profil convenabil utilizărilor industriale sintetizate în imaginea numerică a individului consumator.

 1 Referinţele lui Petre Andrei sunt: Windelbandt, Ed. von Hartmann, Alois Riehl, Meinong, Ehrenfels, W. Wundt, Cohen, Ed. Spranger, H. Münsternberg, H. Riekert, Max Scheler, G. Simmel, ş.a. 

Bibliografie:

Bentoiu, P., Gândirea muzicală, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1975

Bourdieu, P., Economia bunurilor simbolice, Bucureşti, Meridiane, 1986

Moles, A., Sociodinamica culturii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1974

Munteanu, A.M., Comunicare şi semn muzical, Constanţa, Pro Arte, 2004

 

 

 

 

Studiu extras din cartea “ Muzica la radio. Profilul playlist managerului în contextul trecerii de la radioul clasic la cel digital”, autori: Conf. univ. dr. Munteanu Ana Maria, Deliu Cătălin, aparut la Editura Universitara, 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: