Responsabilitatea socială corporatistă


Către o abordare echilibrată: Responsabilitatea socială corporatistă

Valentin Vanghelescu

Criza economică a devenit o sintagmă greu de pronunţat pentru mulţi dintre noi. Mutaţiile pe care le-a provocat în social şi în business nu vor fi rezolvate de azi pe mâine. Unul dintre sociologii francezi, Alain Touraine, consideră că de fapt adevărata criza este una a lipsei „de proiect de civilizaţie”.1 Crizele ajung să accelereze pedala schimbărilor de paradigme şi nici domeniul comunicării nu face rabat de la acest lucru. Campaniile de responsabilitate socială tind să devină o practică curentă a companiilor care le integrează în strategiilor lor de comunicare dar şi într-un management mai eficient, etic. De cele mai multe ori însă comportamentul organizaţilor este pus la îndoială, acestea fiind acuzate că folosesc acest model de business doar pentru a-şi întări brandul, prin urmare CSR-ul este privit ca un instrument nou pentru a face „vechea” publicitate sau „vechile” PR. Ceea ce nu poate fi pus la îndoială este faptul că firmele încep să îşi asume acest model şi publică anual rapoarte de responsabilitate şi sustenabilitate, arătând astfel că ele sunt cu adevărat interesate de efectele lor asupra comunităţii şi implicit asupra publicurile implicate. Pornind de la aceste premize voi încerca să arăt în continuare că CSR-ul este un model etic şi sustenabil, poate reforma („ecologiza”) practicile curente de business şi poate schimba atitudinile publicurilor implicate.

Două tiranii (sau „tirania comunicării” şi tirania crizei economice)

Conceptul filosofic al lui Decartes „Cuget deci exist” (Cogito ergo sum) a devenit în noul spaţiu public „Comunic, deci exist.” (deziderat şi al Şcolii de la Palo Alto, concretizat în celebra frază: nu se poate să nu comunici). Remarca lui Ignacio Ramonet cu privire la o tiranie a comunicării nu este una gratuită şi nici absconsă; este rezultatul pierderii controlului asupra consistenţei mesajelor şi al atingerii consensului social prin formele hegemonice de comunicare.2 Dilemele revărsării spaţiului privat asupra celui public, în vechea logică a organizaţiilor închise, cel puţin în ceea ce priveşte zona economică, par că şi-au găsit rezolvarea în „saltul” necesităţii de a comunica, „forţând” orice individ să o facă, prin înlocuirea comportamentului activ în cel dezirabil pro-activ, mult mai eficient prin stimularea interacţiunii şi menţinerea indivizilor în „relaţie” cu oferta de comunicare a firmelor. În „noul spaţiu public”, comunicarea se manifestă ca o comercializare excesivă a pieţei şi a produselor, şi se împinge prin mecanica consumului şi a imaginii obsedante pe harta mentală a fiecăruia dintre consumatori (teoria neuromarketingului).

De la McLuhan – care profetic anunţa încă din anii ‘60 că începem să trăim într-un „sat global”3 – până în prezent, societatea a primit fel şi fel de denumiri: modernitate lichidă, societate dezvrăjită, societate a cunoaşterii, societate informaţională, civilizaţia imaginii, societate comunicaţională4, toate acestea pentru a evidenţia transformările sociale şi culturale aduse de hegemonia comunicării.

Cea mai importantă schimbare din trecutul imediat a fost căderea regimurilor totalitare. În lumea academică a comunicării există dezbateri aprinse în ceea ce priveşte termenii de propagandă şi de publicitate. Această dezbatere este una mult mai profundă şi porneşte de la cele două curente politice: socialismul şi capitalismul. Această perioadă tulbure pare să ne arate că de fapt nici primul şi nici al doilea nu au trecut cu brio testul societăţii. Este destul de vizibil pentru oricine (nu trebuie să ai o diploma în economie pentru aţi da seama) că şi capitalismul are „bubele” sale şi poate provoca dezastre sociale, economice şi culturale.5 Dumitru Borţun afirmă că propaganda a fost înlocuită cu publicitatea, din nevoia omului de a asculta o poveste. Acesta explică substituţia prin trecerea de la „marile poveşti” la „micile poveşti”, prin schimbarea legitimităţii „de sus în jos” cu cea „de jos în sus”.6 În concluzie individul a rămas sub aceeaşi tiranie a comunicării chiar dacă a fost schimbat curentul politic, nu mai vorbim de o ideologie („vânzare” de idei), ci de o publicitate („vânzare” de produse).

Însă vom vedea că se pare criza economică actuală a schimbat din nou paradigmele comunicării. Omul nu mai este o tinţă sigură a mesajelor şi nici măcar fidelizarea faţă de brand (lovemark) nu mai este o putere atât de suvernă. De ce? Omul tinde să se întrebe mai mult acum. Vrea să ştie ce se va întâmpla şi ce efecte va avea acel lucru, fie că este consumator de produse sau de servicii, angajat al unei organizaţii sau un cetăţean al unui stat.

Dar cine sunt vinovaţii? Această întrebare este una simplă şi îngrijorătoare. Politicile statelor şi marile firme. Pe de o parte statul pare „inapt” de găsi un nou model de modernizare iar companiile au fost prea concentrate pe profitul imediat. Oricât ai întoarce şi ai analiza această situaţie concluzia este una singură: sustenabilitatea şi dezvoltarea durabilă sunt concepte care dau bine în cărţi şi în discursuri, nu în practici. Desigur, vedem că unele organizaţii par că au înţeles această nevoie de schimbare de viziune prin programele de responsabilitate socială corporatistă.

Semnalul de alarmă pe care îl trăgea Naomi Klein în „No logo” şi mai apoi în „Doctrina Şocului”, nu este unul care trebuie trecut cu vederea. Atitudinea ferm conturată a autoarei poate părea exagerată dar până la urmă ne arată mutaţiile culturale şi sociale pe care le-a făcut capitalismul (până la criza economică din 2008?). Societatea până atunci (prezent?), în accepţiunea lui Naomi Klein era (este?) sub robia corporaţiilor şi a comunicării, individul era (este?) sub mrejele brandurilor şi al consumului feroce. Numai dacă ne gândim la situaţia României de acum câţiva ani, în care se făceau credite pe bandă rulantă „doar cu buletinul” iar toată lumea cumpăra într-o veselie orice şi oricât, am ajunge la concluzia că „ţara tuturor posibilităţilor” s-a mutat de peste Atlantic aici. S-a ajuns în pragul în care se depuneau dosare de creditare în aceeași zi la diferite bănci pentru a lua mai multe împrumuturi şi „să se fenteze” creditorul (nu degeaba avem „brandul românului inventiv”) pentru a nu apărea în bazele de date ca debitori.7

Spaţiul public a fost cucerit de comunicare. Timpul şi spaţiul s-au comprimat considerabil prin inovaţie tehnologică iar noi suntem „traşi” spre o multitudine de informaţii pe diferite canale. Subiectul care a acapart societatea de vreo patru ani încoace este criza economică. Îl citam mai sus pe Alain Touraine care vorbeşte despre o criză de proiect de civilizaţie. Sociologul ne indică de fapt, în alte cuvinte, că dacă criza economică este cea care are efecte asupra naţiunilor (partea vizibilă), cele care nu se văd (sau mai bine spus nu se evocă) sunt de fapt crizele politice, sociale şi culturale. Acestea de fapt sunt dificultăţile actuale. Le putem numi incapacităţi. Incapacităţi de găsi adaptabilităţi, incapacităţile guvernelor de a transforma opiniile publice în politici.8 Tirania crizei ascunde de fapt tirania incapacităţilor.

Aceste noi perspective duc paradigmele comunicării spre o nouă reconsiderare şi se construiesc în jurului conceptului de „consumator activist”9 şi se trece de comunicarea persuasivă a impresiei la o comunicare a expresiei.10 Cum spune şi marketerul de la Coca-Cola „awarenessul” este bun dar „advocacyul” te poate duce la un alt nivel.11 Acest proces se mulează pe tendinţele din social media prin exteriorizarea relaţiei cu brandul a consumatorului prin postarea de poze, filmuleţe, like-uri, comentarii. Pentru prima dată consumatorul contribuie la consistenţa mesajului şi este un mai mare generator de conţinut de promovare decât corporaţiile. De aceea valorizarea CSR-ului este un punct care trebuie să nu lipsească din strategiile companiilor care conştientizează schimbarea. Vechile reţete de succes aplicate oricând şi oricât vor fii îngenuncheate.

O ecologizare a capitalismului: CSR-ul

 Ceea ce ar trebui pus în spaţiul public al discuţiilor este de fapt conştientizarea duratei de viaţă a sistemelor (ciclurilor) politice, economice, culturale, sociale. În alte cuvinte, atât „trâmbiţata” dezvoltare durabilă şi sustenabilitatea acestor mecanisme care trebuie proiectate strategic şi „exploatate” în parametrii normali, iar apoi (re)create noi mecanisme. Este de fapt o lecţie de supravieţuire, un model pentru viitoarelor strategii ale corporaţiilor. Aici trebuie amintită clasificarea lui C. S. Holling cu privire la ciclurile adaptative ale oricărui sistem social: i) creşterea (exploitation), ii) conservarea (conservation), iii) descătuşarea (release), iij) reorganizarea (reorganization).12 În primul nivel, al creşterii, sistemul îşi sporeşte capitalul, îşi multiplică opţiunile de evoluţie şi fructifică o mare parte din oportunităţile de dezvoltare disponibile, inclusiv mangementul relaţiilor. Etapa conservării este caracterizată de apariţia şi consolidarea unor norme menite să garanteze creşterea randamentului şi a gradului de autonomie. A treia etapă, eliberarea energiilor sistemului, poate determina eliminarea unor slujbe şi canalizarea muncii spre o mai bună folosire. În această etapă apar „inovaţiile şi noile pieţe”, „învingătorii şi învinşii”.13 Ultima etapă, reorganizarea, consolidează inovaţiile care au trecut de recesiune şi pot fi baza unui nou ciclu adaptativ.

Dacă antropologul şi ciberneticianul Gregory Bateson14 propunea o „ecologie a minţii” nu este deşănţată viziunea de a propune o „ecologie a capitalismului”. Unul dintre conceptele de gândire sustenabilă a strategiei organizaţiilor este „Triple Bottom Line”. O construcţie care trebuie să împace „persoanele”, „planeta” şi „profitul”. Instrumentul prin care se aplică acest concept este responsabilitatea socială corporatistă. CSR-ul a fost privit de mulţi cu multă rezervă dar se pare că odată cu criza economică acest subiect este relansat pe agenda corporaţiilor şi a cercurilor academice.

Încercările de a defini CSR-ul se duc între doi piloni mari traşi de lumea academică: este un instrument etic sau unul de imagine?

Să ne oprim asupra primei categorizări. RSC-ul este legat în prezent de PR. Unul dintre teoreticieni relaţiilor publice, James E. Grunig recunoaşte două mari paradigme ale domeniului, cea simbolică şi cea behavioristă. Prima dintre ele se concentrează pe influenţa pe care o au relaţiile publice asupra percepţiilor publicului faţă de organizaţie. Această paradigmă înglobează concepte precum: managementul reputaţiei (imagine, reputaţie, impresii, identitate), publicitate (publicity) şi teoria retoricii. Grunig spune că: „tacticile comunicaţionale, pe care această teorie le menţine, creează o impresie în mintea publicurilor, care permite organizaţiei să fie separată de mediul său”15 şi că „separarea presupune crearea unui ecran artificial de mesaje pozitive pentru a masca adevăratul comportament organizaţional, lucru care permite organizaţiei să se comporte aşa cum doreşte.”16 Paradigma behavioristă vede relaţiile publice ca pe un management strategic, „(…)se concentrează asupra participării directorilor de relaţii publice în luarea de decizii strategice pentru a ajuta la administrarea comportamentului organizaţional.”17 Paradigma foloseşte modelul comunicării simetrice în doi paşi18 „pentru a oferi publicurilor o voce, un cuvânt de spus în deciziile manageriale şi pentru a facilita dialogul dintre management şi publicuri, atât înainte cât şi după luarea deciziilor.”19 Prin acest model mesajul nu este construit pentru a schimba reacţiile publicului, ci pentru a schimba comportamentul organizaţiilor.

În accepţiunea lui Philip Kotler şi Nancy Lee, CSR-ul este un angajament luat de companii pentru a servi bunăstarea societăţii prin punerea la dispoziţie a resurselor, pe lângă activitatea economică.20 Este datoria companiilor de a da înapoi comunităţii o parte din resursele lor obţinute de la consumatori, prin diferite programe sociale. Din aceste definiţii putem oberva o legătură strânsă între CSR şi PR, desigur acestea trebuie situate pe linia paradigmei behavioriste în care se urmăreşte comunicarea bazată pe etică şi este simetrică la nevoile comunităţii.

Vorbeam mai sus de o a doua catalogare a CSR-ului, şi anume un instrument de imagine.

Această definire urmărește conceptul de „filantropie corporate” care este deseori blamat pentru imaginea pe care şi-o fac corporaţiile pe spatele marketingului social, fără a avea în vedere sustenabilitatea şi impactul propriei firme asupra cadrului socio-culturalo-economic. În alte cuvinte firmele încearcă să repare „stricăciunile” din comunitate dar nu îşi revizuiesc comportamentul de business propriu.

Speriate” de poziţiile contra acestei forme de gândire strategică şi comunicaţională, companiile după cum spune Jim Nail, citând Agenţia de PR Cohn & Wolfe, aleg o „tăcere verde”21, în alte cuvinte nu îşi promovează campaniile de responsabilitate socială pentru a nu fi acuzate de publicitate.

Acesta consideră că acest paradox explică de fapt că instrumentele clasice de comunicare: filantropia corporate, rapoartele de sustenabilitate, marketingul „verde” s-au dovedit a fi inadecvate. Jim Nail propune astfel o nouă formă de comunicare, „comunicarea de sustenabilitate”22. În accepţiunea sa, acest nou tip de comunicare trebuie să îndeplinească trei principii: „Renunţă la marketing. Comunică.”, „Spune adevărul. Chiar dacă doare.”, „Nu fi defensiv. Implică.” Primul principiu se bazează pe o comunicare cu un nivel redus de interpretare pentru a nu influenţa publicurile implicate (stakeholders) să structureze informaţiile prezentate şi să folosescă un limbaj accesibil. Al doilea (şi cel mai dificil de îndeplinit) este asumarea eşecului şi reconsiderarea obiectivelor. Ultimul se referă la implicarea stakeholderilor în acţiunile de rezolvare a problemelor companiei.23    

În studiul realizat de GrantThornton în 2011, „Corporate social responsabilty: the power of percepetion”, companiile consideră că factorii care determină CSR-ul sunt: controlul costurilor – 56 %, atitudinea publică şi întărirea brandului – 56%, păstrarea angajaţilor cheie – 56 %, reducerile fiscale – 45%, presiunea guvernamentală – 40%, salvarea planetei – 36%, relaţia cu investitorii – 35%. În ceea ce priveşte gradul de comunicare al acestor rapoarte, la nivel global doar 25% raportează frecvent despre CSR sau activitatea sustenabilă pe care o derulează, iar 44% sunt de acord că raportarea non-financiară trebuie integrată raportării financiare.

În România, conform studiului realizat anul trecut de Transparency International24 din 631 de companii analizate, 117 au un cod de etică și 73 raportează activitatea de CSR. Totodată competitivitatea din piețe este cea care duce la acțiuni și raportări de responsabilitate socială, „în pieţele unde activează un număr mai mare de firme, raportarea de CSR este o practică frecventă”.25

Am văzut ce le determină pe companii să practice CSR-ul. Dar cum îi influenţează pe consumatori responsabilitatea socială a corporaţiilor? „Goodpurpose Consumer Study” realizat de Eldeman în 2010 pe un eşantion de 7000 de persoane din 13 ţări a urmărit gradul de implicare al oamenilor în problemele sociale şi aşteptările acestora faţă de branduri şi companii, de a juca un rol în rezolvarea problemelor sociale. Rezultatul studiului a arătat că 86% din consumatorii globali cred necesar ca gradul de implicare al companiilor faţă de interesele societăţii să fie măcar egal cu cel faţă de afacere.26 Un alt element interesant al cercetării arată că respondenţii preferă să cumpere branduri care sunt implicate în campanii de responsabilitate socială. Pe primele locuri se află statele Mexic, Brazilia, China şi India, urmate de SUA, Canada, Italia şi Regatul Unit. Iar dacă consumatorii globali sunt puşi să aleagă între branduri cu acelaşi preţ şi calitate, 42% îl aleg pe cel cu scop social, 31% aleg designul şi inovaţia, iar 27 % rămân fideli brandului. Realizatorii studiului propun o reconsiderare a mixului de marketing a lui Kotler şi propun ca cei 4P (Product, Price, Placement and Promotion) să devină „5P” incluzând „Purpose” (Scopul).27 Conform analizei, din 2008 până în 2010 se observă o creştere de 9% a dispoziţiei consumatorului de a promova un brand care susţine o cauză.

Dacă până în prezent se vorbea de o „companie cetăţean” (citizen company), putem vorbi şi de un „consumator cetăţean” (citizen consumer28) care pare să depăşesacă statutul individului încătuşat brandului şi corporaţiilor descris de Naomi Klein sau fidelitatea „exagerată” descrisă de Kevin Roberts prin conceptul de lovemark.

Petrom – o responsabilitate socială corporatistă între etică şi imagine

Un exemplu de companie care în România a integrat în strategiile sale CSR-ul este Petrom. Compania este cea mai profitabilă din ţară înregistrând un profit net record în 2010 de 427 de milioane de euro29, iar într-un top recent este plasată pe locul 14 în top 50 companii din Europa Centrală30. Petrom publică de trei ani un raport anual despre proiectele de implicare în comunitate. Raportul pe anul 2010, „Respect pentru viitor”, arată o scădere a bugetului faţă de 2009: dacă în 2009 compania a alocat 9 milioane de euro, în 2010 bugetul a fost de 4,3 milioane de euro.31 Raportul este distribuit pe acelaşi canal (site-ul companiei) unde poate fi accesat printr-o animaţie sau poate fi descărcat într-un format .pdf. Accesul la informaţie este mai simplu faţă de 2009, informaţia fiind prezentată fără artificii de imagine cum ar fi raportarea datelor sub forma unei călătorii. Programul animat prin care poţi urmării raportul este bine structurat şi articulat liniar. Există o diferenţă în privinţa tematicii campaniilor şi proiectelor derulate. În 2009 campaniile au fost distribuite în 4 categorii: protecţia mediului, implicare în comunitate, educaţie, relaţia cu angajaţii.32 Potrivit raportului Petrom, Respect pentru viitor 2010, campanile de comunicare au fost derulate pe patru paliere: educaţie, mediu, sănătate, proiecte speciale. Fiecare dintre aceste secţiunii prezintă proiectele printr-o schemă simplă: dată şi loc, obiective, implementare, impresii, rezultate. Totodată informaţiile şi cifrele sunt susţinute de conţinutul multimedial: poze, filmuleţe.

De exemplu la categoria educaţie găsim proiecte ca „ŢaraluiAndrei.ro”, „Olimpicii Petrom”, „Leadership autenic”, la mediu „România prinde rădăcini” „Şofez, deci plantez!” „Ziua Mediului”, la sănătate „Acces la viaţă”, „Campania de donare de sânge”, „Sănătatea în Petrom” iar în cadrul secţiunii proiecte speciale „Voluntariatul în Petrom”, „Fi şi tu Moş Crăciun!” „Centrul de resurse al comunităţii (CERC)”, „Road safety”, „Crosul Petrom”.

În ceea ce priveşte gradul de implicare al publicurilor, cifrele indică un număr considerabil: 4,7 milioane de români beneficiază de servicii medicale de urgenţă prin extinderea reţelei de telemedicină; 10500 elevi familiarizaţi cu noţiuni de protecţia mediului, implicare civică şi sănătate; 14000 de voluntari angajaţi în proiecte; 23825 de angajaţi beneficiază de servicii de medicale oferite de companie.

Din aceste lucruri putem observa că Petrom practică un model de CSR bazat pe filantropia corporate, pe marketingul social şi pe activităţi în care îşi implică angajaţii. Astfel Petrom atinge primul nivel al raportării de CSR, sau cel puţin un model mai vechi de CSR care nu este unul holistic. Lucru care ar trebui revizuit.

Ceea ce lipseşte din prezentarea raportului sunt cifrele referitoare la impactul activităţilor companiei Petrom asupra mediului, care pot fi găsite însă în raportul anual al firmei sau într-un raport separat de sustenabilitate în care compania prezintă diverşi indicatori de dezvoltare durabilă structuraţi în: financiar şi operaţional, siguranţa muncii, mediu, descărcări în apele reziduale, deşeuri, angajaţi, contribuţia către comunitate. Putem observa o îmbunătăţire a modului în care Petrom înţelege să realizeze CSR-ul prin publicarea atât a datelor care realizează o imagine bună companiei cât şi a indicatorilor de dezvoltare durabilă. O mai bună integrare şi articulare a informaţiilor ar fi însă un raport unic care să înglobeze implicarea în comunitate dar şi aceşti indicatori, pentru a vorbi despre un sens deplin al cuvântului „responsabilitate”. Petrom iese în faţă în media cu acţiunile sale din raportul de CSR nu cu cel de sustenabilitate, cifrele şi indicatorii rămân necunoscute pentru publicul larg deşi au un impact major asupra comunităţilor unde Petrom îşi desfăşoară activităţile de extracţie şi de prelucrare a petrolului.

Epilog (sau concluzii)

Schimbările de paradigme sunt accelerate de crize, criza economică fiind cea care ajunge să schimbe raportul comunicaţional dintre consumatori şi corporaţii.

Regândirea strategiilor în termeni de etică şi responsabilitate pot fi cheia ieşirii din criză şi rezolvării problemelor capitalismului atât în ceea ce privesc pieţele libere cât şi în acţiunile statelor.

Consumatorii sunt cei care pot genera conţinut (mesaj) de promovare prin viteza inovaţiilor tehnologice din social media iar marketingul impresiei a fost schimbat de cel a impresiei.

CSR-ul poate fi un instrument de aplicare al acestor strategii dacă se merge pe modelul etic sustenabil şi pe paradigma behavioristă a lui Grunig.

În ceea ce priveşte raportările de CSR din România acestea nu sunt o practică curentă. Sunt de cele mai multe ori instrumente de imagine şi creare de awareness. Schimbările din occident apar mai greu la noi. Dacă în occident consumatorul poate avea în vedere şi componenta de CSR când achiziţionează un brand în România nu ştim dacă are acelaşi comportament. Acesta ar fi un bun punct de plecare pentru viitoare cercetări.

Petromul este un pionier al raportării de CSR. Desigur perfecţiunea este un drum lung care mereu trebuie revizuit şi completat, dar compania pare că este pe o cale bună, prin publicarea atât a activităţilor de CSR, cât şi a raportului de sustenabilitate.

Modelul de comunicare sustenabilă poate sta la baza unui nou tip de raportare integrată a marketingului social, marketingului verde, filantropia corporate cu marketingul sustenabil, acesta din urmă înglobând impactul corporaţiilor asupra mediului, societăţii şi comunităţii, iar legiferarea raportări CSR de către UE este una lăudabilă şi de luat în considerare. Schimbarea trebuie să înceapă de undeva.

 Bibliografie:

Cărţi:

Balaban , Delia Cristina, Hosu, Ioan,PR trend: societate şi comunicare, Tritonic, Bucureşti, 2009

Borţun, Dumitru , Relaţii publice şi noua societate, Tritonic, Bucureşti, 2005

McLuhan, Marshall, Galaxia Gutenberg – Omul şi era tiparului, Ed. Politică, 1975

Pricopie, Remus, Relaţiile publice: evoluţie şi perspective, Tritonic, Bucureşti, 2005

 Articole:

Oana Oancea, Interviu cu James Grunig, Jurnalism şi comunicare, Anul III, nr. 3, 2008

Site-uri:

http://www.presseurop.eu/ro/content/article/351981-un-viitor-de-reinventat

http://www.responsabilitatesociala.ro/stiri-csr/analiza-raportul-proiectelor-de-csr-al-petrom-pe-2009.html

http://www.responsabilitatesociala.ro/stiri-csr/petrom-bilantul-implicarii-in-comunitate-in-2010.html

http://www.zf.ro/profesii/cei-mai-mari-50-de-angajatori-46-000-de-joburi-in-doi-ani-8670537

http://www.zf.ro/companii/top-500-companii-din-europa-centrala-38-de-firme-romanesti-se-lupta-sa-si-faca-loc-in-regiune-8710563

http://www.edelman.com/insights/special/pose2010globalPPT_WEBversion.pdf

http://www.responsabilitatesociala.ro/editoriale/comunicare-de-sustenabilitate-nu-marketing-verde.html

http://www.markmedia.ro/article_show.php?g_id=947

http://www.ziare.com/bani/banci/pusi-in-fata-executarii-silite-8-din-10-romani-discuta-cu-banca-prea-tarziu-1072911

http://blogs.hbr.org/cs/2012/01/why_csrs_future_matters_to_you.html

http://blogs.hbr.org/cs/2011/04/coca-colas_marketing_shift_fro.html

http://www.presseurop.eu/ro/content/article/351981-un-viitor-de-reinventat

http://www.project-syndicate.org/commentary/roubini41/English

http://www.responsabilitatesociala.ro/stiri-csr/raport-despre-integritatea-in-mediul-de-afaceri-din-romania-al-transparency-international.html

http://www.petrom.ro

 1 Alain Touraine, Un viitor de reinventat, 2010, http://www.presseurop.eu/ro/content/article/351981-un-viitor-de-reinventat (accesat 10.12. 2011 )

2 Ramonet descrie noile forme de comunicare ca fiind „noi opiumuri ale maselor” apud. Remus Pricopie, Relaţiile publice: evoluţie şi perspective, Tritonic, Bucureşti, 2005, p. 75

3 Marshall McLuhan, Galaxia Gutenberg- Omul şi era tiparului, Ed. Politică, 1975

4 apud. Dumitru Borţun, Relaţii publice şi noua societate, Tritonic, Bucureşti, 2005. pp. 23-24

5Nouriel Roubini, Is Capitalism Doomed?, 2011, http://www.project-syndicate.org/commentary/roubini41/English (accesat 20. 12. 2011)

6Dumitru Borţun, Relaţii publice şi noua societate, Tritonic, Bucureşti, 2005, pp. 23-24

7Paul Barbu, Pusi in fata executarii silite, 8 din 10 romani discuta cu banca prea tarziu, http://www.ziare.com/bani/banci/pusi-in-fata-executarii-silite-8-din-10-romani-discuta-cu-banca-prea-tarziu-1072911 (accesat 20.12. 2011)

9 Susan McPherson, Why CSR’s Future Matters to Your Company http://blogs.hbr.org/cs/2012/01/why_csrs_future_matters_to_you.html

10 Joe Tripodi, Coca-Cola Marketing Shifts from Impressions to Expressions, http://blogs.hbr.org/cs/2011/04/coca-colas_marketing_shift_fro.html

11Ibidem

12 Apud. Gheorghe Ilie Fârte, Specialistul în Relaţii Publice: vector al distrugerii, respectiv al cooperării creatoare în Delia Cristina Balaban, Ioan Hosu, PR trend: societate şi comunicare, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2009, p. 60

13Idem, p. 61

14Bateson, G. , antropolog, sociolog, lingvist, semiotician, autor al cărţii Steps to an Ecology of Mind: Collected Essays in Anthropology, Psychiatry, Evolution, and Epistemology

15 Oana Oancea, Interviu cu James Grunig, Jurnalism şi comunicare, Anul III, nr. 3, 2008

16 Ibidem

17 J. E. Grunig, Valoarea şi valorile relaţiilor publice , http://www.markmedia.ro/article_show.php?g_id=947 (accesat 20.12. 2011)

18

19 Ibidem

20Apud. Ioana Lepădatu, Responsabilitatea socială corporatistă între comportament etic şi instrument de imagine, în Delia Cristina Balaban, Ioan Hosu, PR trend: societate şi comunicare, Tritonic, Bucureşti, 2009, p. 251

22 Ibidem

23 Ibidem

25Ibidem

27 Ibidem

28 Ibidem

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: