Spiritul Dunării şi sinergiile integrării


Paşi către o identificare transfrontalieră

Ana Maria Munteanu, ,Marian Neagu, Elena Maria Necula

Imaginea Dunării reprezintă un centru al universului simbolic în cazul tuturor popoarelor şi comunităţilor regiunii, care nu coincide cu spaţiul geografic. Nu numai slavii dunăreni, ci toate triburile slavilor considerau Dunărea centrul lor spiritual. In folclorul albanez Dunărea este reprezentată în centrul regiunii balcanice şi reflectă importanţa simbolică a fluviului, care alterează referinţa concretă în favoarea unui “centru regional”.1

În referenţialul imperial roman, limes-ul danubian, prin coordonatele fizice şi tehnice, de linie de fortificaţie, are şi o importanţă simbolică, exprimă limita civilizaţiei imperiale, separă, accentuează diferenţa şi opoziţiile în interiorul cărora se definesc mutările jocurilor tactice.

În Evul Mediu este spaţiu al semnelor mutabile: lume a vieţii dar şi “teatru” al conflictelor prin care se instituie, în durata lungă, caracteristicile de “margini” cu semne contrastante şi “împestriţări” care ascultă de logica schimbătoare a fluxului. (armate, tehnică militară, administraţie, sancţiuni, distrugeri/reconstrucţii, axe de difuziune a influenţelor culturale, religioase, comunicare transversală prin comerţ, călători, negociatori, ambasadori, forme de teatralizare a puterii, execuţii publice,spectacole şi ceremonii, etc.)

Marianne Mesnil şi Assia Popova prezintă evoluţia zonei dunărene prin opoziţia: frontieră imperială romană // dimensiune regională aceasta din urmă fiind exemplificată prin cele două state medievale bulgare2 .

Sinergii transfrontaliere în regiunea Dunării de jos

Cercetarea arheologică descifrează conexiunile în stratul profund, micro-structural, al civilizaţiei dunărene. Indiferent de epoca istorică, ceramica dintr-o aşezare de pe malul stâng era foarte asemănătoare cu cea din aşezarea de vis-a-vis de pe malul drept. Uneori aşezările în oglindă de pe malurile Dunării au avut acelaşi meşter olar, fapt demonstrat nu doar de înlănţuiri de motive decorative identice, şiruri de triunghiuri-raze de soare sau spirale-simboluri ale vieţii, umplute cu pastă albă descoperite pe vasele din ambele aşezări. Amprenta meşterului olar descoperită mai întâi pe un ciob de un arheolog român în satul neolitic de la Grădiştea Ulmilor/ Ciocăneşti, apoi de un arheolog din Bulgaria, pe un vas de la Srebărna-Vetrina, vis-a-vis de aşezarea din baltă. Aceiaşi mână a frământat lutul şi a plămădit vasele de o parte şi cealaltă a Dunării. În acelaşi timp, elementele comune ale organizării spaţiului, atât în cadrul aşezărilor, cât şi a locuinţelor constituie dovezi pertinente ale omogenizării primelor comunităţi umane în dreapta şi stânga Dunării. Alături de olari, celelalte categorii de meşteşugari, cojocarii din Mânăstirea – Cornăţel sau meşterii fierari din Spanţov lucrau şi pentru comunităţile de pe malul înalt al Dunării de la Popina sau Malak Preslavet. Meşteşugarii au constituit un liant între cele două comunităţi. Astfel, meşteri precum fierarul Iosif, „originar din munţi” sau Florea Tâmplaru deserveau ambele localităţi de pe cele două maluri ale Dunării. Schimbările fundamentale din societate se reflectă şi în istoria locuinţelor de la Dunărea de Jos. Astfel, arhivele pomenesc de schimbarea acoperişurilor uşoare ale caselor prin introducerea de către meşterii din dreapta fluviului a olanelor şi ţiglelor preparate dintr-un lut după o reţetă doar de ei ştiută. Documentele vremii arată indubitabil că meşterii, fie că se aflau în stânga sau dreapta Dunării deserveau deopotrivă comunităţile de pe ambele maluri. Timpurile nu permiteau existenţa în fiecare sat a tuturor categoriilor de meşteşugari.

Elementele de arhitectură (acoperişurile foarte asemănătoare şi structura internă a caselor), morile şi ocupaţiile din comunităţile dunărene constituie aspecte importante ce stau la baza formării unui spirit original, dincolo de relaţiile intense sau mai rezervate dintre oamenii situaţi de o parte sau cealaltă a fluviului, în diferite perioade istorice. Morile de la Ciocăneşti sau Turtucaia/Tutrakan erau utilizate deopotrivă de comunităţile învecinate de pe malul stâng sau drept al marelui fluviu. Agricultura practicată în zonă avea trăsături identice şi de-a lungul vremii s-au cultivat grânele, porumbul şi floarea soarelui. Un alt element important al formării spiritului dunărean l-au constituit plantaţiile de viţă-de-vie ale căror culturi mărginesc fluviul, cu precădere pe malul înalt, dar şi multe din grădinile şi câmpurile din gospodăriile situate în nord. Vinul a fost şi el un element de unitate prin bucuria şi momentele de sărbătoare ce le prilejuia la festivalurile şi „Vinăriile” care înnobilau toamna târziu această regiune. După 1922, viţa de vie începe să fie cultivată aproape simultan de o parte şi cealaltă a Dunării. Comerţul cu cereale sau vin dar şi apariţia marchidanilor (vânzători de lenjerie, pudră, cercei, inele, baticuri, panglici, oglinzi) au unificat colectivităţile dunărene. Toate aveau o legătură şi o conotaţie foarte strânsă între material şi spiritual. Bisericile au aproape aceiaşi meşteri în sec. XIX şi început de secol XX, iar un exemplu pertinent al relaţiilor permanente între cele două comunităţi îl constituie construirea şcolii din Andolina în 1922. Atunci au fost chemaţi meşteri în confecţionarea chirpicilor de pe celalalt mal al Dunării din Popina. Chiar temelia de piatră a şcolii este ridicată cu piatră adusă benevol cu bărcile localnicilor din Vetrina şi preluată apoi de sătenii din Andolina. Fenomenul se repetă şi în celelalte perioade istorice. Un alt element comun al peisajului dunărean l-au constituit păsările care şi-au avut ca areal atât malul stâng cu balta cât şi malul drept. Astfel, păsările şi pelicanii din rezervaţia acvafaunistică de la Srebrena cuibăresc în lunca românească a Dunării, asigurând o mişcare permanentă între cele două maluri. Ipoteza unor pendulări ale comunităţilor umane de o parte şi cealaltă a Dunării, de-a lungul istoriei are argumente de ordin arheologic, dar şi toponimic. Antroponimele din zona de contact de la Dunărea de Jos sunt unitare. Lingviştii au descoperit toponime specifice acestei regiuni şi deci utilizate de populaţia dunăreană care le-a atribuit oraşelor importante de pe malurile marelui fluviu, precum Vidin/Vidinliev, Calafat/Kalafatov, Bechet/Beketov, Corabia/Korabiev (nume provenite de la diferite ambarcaţiuni) sau Călăraşi-Kalaraşev (curier-călăraş).

Când balta era favorabilă habitatului se constată nivele de locuire, care atestă părăsirea (nivele de abandon observate arheologic), dar şi revenirea comunităţilor umane pe vechile aliniamente. Pe malul mai înalt al Dunării, stratigrafia locuirilor acestor comunităţi are aceiaşi structură : abandonare, reocupare-relocuire, părăsire în toate aşezările cercetate de-a lungul fluviului. Relaţiile şi chiar pendulările comunităţilor umane între baltă şi malul înalt au continuat în antichitate, epoca bizantină şi medievală. Ele au fost înregistrate în documentele vremii ca pe un fapt normal. Schimburile şi întrepătrunderile de populaţii sunt atestate chiar şi în epoca modernă, până în pragul secolului al XX-lea. Structurile habitatului sunt foarte asemănătoare de o parte şi cealaltă a fluviului. Paradoxal, războaiele ruso-turce din epoca modernă au unit şi mai mult comunităţile umane de pe cele două maluri ale Dunării, în eforturile lor de-aşi păstra identitatea şi valorile culturale şi materiale”.

Dunărea în imaginarele moderne şi mutaţiile reprezentării în procesul de integrare

În imaginarele moderne Dunărea este “albastră” o culoare simbolică pe care i-a conferit-o valsul, şi are o valoare de arteră vitală pentru o ţară mică, Austria, mare prin gândire, strategie şi contribuţia la tipul occidental de civilizaţie. In fine, “drumul fără pulbere din folclorul românesc, devine “marele drum al Dunării” în referinţele comisiilor internaţionale, ale documentelor diverselor convenţii în care spaţiul geografic primeşte mărcile “ideii dunărene”, o linie strategică prin care se articulează alianţe, proiecte, sinergii (având gramatici instituţionale şi faze distincte – ale primei, şi respectiv celei de-a doua europenizări) cu o dinamică influenţată de forma imaginată, structurile construite, gradul de funcţionalitate: de la Marea Neagră la Marea Baltică, cu cele două întreruperi: războiul al II-lea mondial, şi efectele sale: fracturarea Europei în cele două lumi şi sisteme de-a lungul unei linii de demarcaţie reprezentată de Zidul Berlinului, şi actul reparator, “Căderea Zidului Berlinului” momentul fondator al noii traiectorii europene, moment cu valoare simbolică, cea a unei reîntregiri a celor două Europe, imaginată ca o covergenţă a estului spre UE, şi ca sinergii regionale şi interregionale spre o integrare europeană, în care întregul spaţiu dunărean, se deconstruieşte şi se recontextualizează în cadrul simbolic al alterităţii.

Modelul pragmatic implică o redimensionare a gândirii prin redefinirea categoriei de spaţiu. Acesta nu mai este cadrul fix al vieţii şi activităţii, ci un rezultat al interacţiunii în modelul Deleuze-Guattari (1972)3.

În cadrul proiectului nostru am realizat o cercetare pilot pentru a afla în ce mod mobilizarea interacţiunilor prin activităţile emergente, poate influenţa comunităţile locale în sensul schimbării convenţiilor de interpretare a fostei regiuni de graniţă a Dunării de Jos, frontiera dintre România şi Bulgaria, devenită graniţă internă a UE, prin relocare a identităţii ca identitate comună, transfrontalieră rezultată din imagini ale spaţiului dunărean (fotografiile selectate) reprezentând puncte de sutură (suture points), de asimilare a valorilor împărtăşite de actori şi beneficiari. În contextul definit de noi ca experimental imaginile fotografice reprezintă “un suport “ al reprezentării şi identificării având ca scop:

  1. să facă legătura între cultura dunăreană (europeană)comună şi

cultura fiecăruia dintre partenerii implicaţi în interacţiuni

  1. să creeze un cadru simbolic favorabil convivialităţii, prin

continuitatea dintre sensibilitate şi socializare4 In acest sens juriul a evaluat multi perspectival: sensibilitate artistică, orientare spre realităţi şi probleme, reflectare a unui specific al zonei transfrontaliere

  1. să articuleze coerent cele două planuri ale raportului intercultural,

analogic (sensibilitate) / digital (evaluare, enunţare)

  1. să stimuleze jocul interacţional între emic(mimetic) şi etic(prin

echivalenţă) între cele două entităţi limbajul imaginilor putând anula blocajul lingvistic şi crea condiţii pentru afilierea la o identitate-comunitate transfrontalieră, condiţie de manifestare a sinergiilor.

Cadru metodologic

Tehnica focus-grupului

Cu aceste mize de cunoaştere – intercunoaştere, am realizat cercetarea pe baza tehnicii de focus-grup care prevede utilizarea unui număr de 3-5 grupuri de studenţi, totalizând 200 de studenţi la profilele – istorie, ştiinţe politice, jurnalism, relaţii internaţionale, profesori de limbă şi literatură şi jurnalişti, implicaţi în programul de master “Comunicare” – Universitatea Ovidius – Constanţa. Această structură reflectă poziţionarea actuală sau probabilă în sfera discursului şi a educaţiei interculturale a membrilor grupurilor. Fiecare grup a fost monitorizat în cadrul specializării şi prin participarea la o discuţie comună cu cei cinci “formatori”, pe care i-am definit ca agenţi multiplicatori ai informaţiei interculturale directe, obţinută prin vizitarea expoziţiei de fotografie la Muzeul de Artă şi prin influenţa lor în clarificarea semnificaţiilor “cadrului normativ” prin care diverse “experienţe de întâlnire” converg către un loc de întâlnire („locus of intercultural change”).

Experimentul s-a derulat conform următorului protocol:

1. vizitarea site-ului şi înregistrarea evaluărilor personale pe bază de chestionarului şi completării unei fişe individuale de evaluare;

2. discuţii în cadrul seminarului de comunicare pe baza rezultatelor şi a portofoliilor de date cuprinzând – Carta dezvoltării regiunilor europene-European Charter of Border and Cross Border Regions, baze de date on-line, proiecte educaţionale derulate în zona transfrontalieră, având ca scop crearea unui mediu informaţional omogen;

3. descrierea expoziţiei de fotografie “Spiritul Dunării” o interfaţă între vizitatorii web şi cei 5 membri ai grupului care au participat la vernisaj şi ca modalitate de a stimula schimbarea convenţiei de interpretare, prin afilierea la un spaţiu virtualizat al Europei dunărene.

Analiza parţială a datelor a relevat următoarele aspecte semnificative:

  1. În prima fază s-a cerut desemnarea celor mai bune fotografii identificate prin temă (titlu) şi numele autorului român sau bulgar. Majoritatea alegerilor (88,3%) cuprind cel puţin un nume de autor din Bulgaria, 46% câte două . Numele ca indice de apartenenţă la una sau la alta dintre identităţile naţionale (română şi bulgară) relevate nu a jucat un rol semnificativ în cadrul opţiunilor exprimate, aşadar, indirect, poate fi extrapolat ca rolul jucat de afiliere/apartenenţă în alegerile subiective este foarte redus. Factorul etnic nu este specificat în niciuna dintre motivaţiile exprimate pentru aceste alegeri nici în sensul susţinerii nici în cel al respingerii unei fotografii frumoase realizate de un autor bulgar sau român. Acest aspect ne apare ca o nouă structură de semnificaţiecare dă consistenţă alegerilor exprimate şi care ar putea fi tocmai acel cod împărtăşit, respectiv, valorile europene în cazul vizitatorilor români ai proiectului. Putem infera că proiectul prin activităţile sale este un dezvoltator de identitate trans-frontalieră. Aşadar ideea de valoare subiectivă individuală şi cadru de evaluare “corectă” (etic) a imaginilor preferate a prevalat asupra cadrului emic (pentru a înţelege mai clar, emicul este un ataşament sau o identificare cu grupul de referinţă, ca de ex. identificarea suporterilor cu echipa naţională într-un meci internaţional).

  2. Urmând această pistă, cel de-al doilea pas metodologic a fost acela de a aborda printr-o motivaţie subiectivă şi nu emică semnificaţiile actului selectiv. Fotografiile selectate de participanţii la experiment generează “o enunţare multiplă a identităţii transfrontaliere” opţiunile lor reflectând rolul unor imagini de a lega percepţiile reflectând trei cadre de referinţă care dau sens mesajelor vehiculate.

 

Tipologia cadrelor de referinţă construită pe baza opţiunilor şi a imaginilor este următoarea:

a) cadrul metaforic-simbolic: preferinţe pentru imagini artistice,

frumuseţea peisajului, misterul, lumina, ş.a. cadru figurat prin categoria (M);

b) cadrul referenţial, actual (A) imagini care înregistrează practici cotidiene, inclusiv ritualuri care au loc în prezent, angajând contemporanii în acţiuni orientate către a conferi valoare mediului, spaţiului dunărean;

c) cadrul analitic – problematic(An) selecţia unor imagini care reflectă, inundaţii, greve, situaţii marcate de participarea socială, o perspectivă a autorului orientată către înregistrarea semnelor problematice, etc.

Opţiunile exprimate reflectă o îmbinare (asociere) cu diverse variaţii a două componente ale “codului de evaluare/interpretare”: MA, MAA (Metaforic – Actual întărit), MA (Metaforic Analitic întărit), etc. Am identificat, în funcţie de ocurenţele concrete o tipologie duală: tipul de receptare preponderent metaforică, cu o incidenţă 38% în grup, tipul de receptare preponderent orientat spre actualitate, cu o incidenţă de 68 %. Aşadar imaginile fluviului puse în circulaţie în cadrul activităţilor proiectului şi intensificarea interacţiunilor cu aceste mesaje purtătoare de elemente de identificare transfrontalieră generează un nou cod al reprezentării identităţii transfrontaliere ca “set de imagini valorizate“ şi împărtăşite larg în cadrul grupului experimental, o structură care articulează două componente: sentimentul naturii şi orientarea către informaţie actuală.

Variante de combinare a indicilor expresivi şi referenţiali în alegerile exprimate

 

MAA

26

AA

14

An

2

MAnM

24

AM

13

M

1

AMA

24

AnM

12

 

 

AnAnA

 

23

MM

14

 

 

AAAn

29

 

 

 

 

AAA

22

 

 

 

 

Concluzie

Cercetarea a relevat valoarea proiectului ca mediu de educaţie, care a favorizat situaţii de interacţiune reale şi virtuale (galeria foto a proiectului, alte pagini web cu tematică regională şi transfrontalieră) precum şi interacţiuni directe, având ca rezultat crearea unui mediu informaţional omogen şi a unor identificări cu oferta de imagini şi descrieri ale spaţiului transfrontalier vizat de activităţile proiectului.

În cadrul publicului ţintă al cercetării pilot, doar 5 persoane participaseră în proiecte educaţionale transfrontaliere, fiind cele alese pentru o departajare a rolurilor în cadrul experimentului derulat. Aceste persoane au participat direct la expoziţia organizată la Muzeul de Artă asumând rolul de “formator” şi de agent multiplicator de informaţie pentru ceilalţi membri ai grupurilor de vizitare virtuală implicate în experiment. Pe parcursul activităţii de stimulare a interesului pentru proiect şi pentru mai buna cunoaştere a dezvoltării transfrontaliere, evaluările importanţei fluviului Dunărea în contextul identificării românilor şi bulgarilor ca “dunăreni” prin statutul României şi Bulgariei de state membre ale UE, au crescut ceea ce reflectă importanţa afilierii/apartenenţei europene corelată cu imaginea fluviului ca pivot al reprezentării identităţii regionale.

Bibliografie

Klaus Roth, ed., The River Danube-Bridge of Cultural Interchange, Ethnologia Balkanica, Műnchen, 1996.

Gilles Deleuze, Felix Guattari, Traite de nomadologie, Les Editions du Minuit, Paris.

François Laplantine, Vers une sociologie de la sensibilite, editura XXX, 2005.

Campbell, Donald T., Stanley, Julian C. Experimental and Quasi-Experimental Designs for Research, Rand McNally, Chicago.

Lindlof, T. R., Taylor, B. C., Qualitative Communication Research Methods, Sage, Thousand Oaks, 2002.

Mesnil Marianne, Popova Assia, Studii de etnologie balcanică, Paideia, Bucureşti, 1998.

 

1 Klaus Roth, Tatiana Civian- Mihajlowa, Dagmar Burckart, Ivan Colovic, s.a în Klaus Roth,ed.,1996, The River Danube – Bridge of Cultural Interchange , Ethnologia Balkanica, Műnchen.

2 primul condus de hanul Asparuh (Isperuh), legiuitorul, care dă expresie unei prime sinteze între modelul bizantin (creştinism de stat) şi limba slavă a celor 7 triburi slave pe care le uneşte prin tratative, Asparuh fiind de origine turanică, nepot pe linie maternă a lui Attila, crescut şi educat la Constantionopole.; cel de-al doilea, condus de dinastia Asenizilor (Asăneştilor) un stat medieval care s-a bazat pe elita militară valahă (vlahă), în lupta împotriva împăratului Bizanţului Isaac al II-lea, şi care va furniza multe dileme istoriografiei de pe ambele maluri ale Dunării. Dintre cei trei fraţi: Asan, Petăr (mor fiecare după câte un an de domnie) Ioniţă cel Frumos, este cel care reuşeşte să înfrângă de mai multe ori armatele bizantine, – una dintre ele fiind condusă de Ioan Cantacuzino, rudă a împăratului Isaac II Angelos – Ioniţă intră în istorie sub numele de “ Caloiohannes Imperator Bulgarorum et Blachorum”, numele cu care semnează răspunsul la scrisoarea trimisă de Papa Bonifaciu al III-lea (1202), Britannica Online Enclopedia

3 Gilles Deleuze, Felix Guattari, Traite de nomadologie, Les Editions du Minuit, Paris

4 Fr. Laplantine, Vers une sociologie de la sensibilite, 2005

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: