Hipermediatizare şi putere simbolică
autor Ana-Maria MUNTEANU
motto: trebuie să ne confruntăm, mai degrabă cu o dublă ambiguitate, aceea care ţine de polaritatea dintre ideologie şi utopie, şi cea care ţine de polaritatea, în fiecare dintre ele, dintre faţa pozitivă şi faţa negativă
Integrarea spaţiului european implică procese complexe în cadrul cărora balansul între mentalităţi, spiritul antreprenorial, noile tehnologii şi cadrul normativ unificat atinge adesea cote de risc. În contextul mediatizării intense şi competiţiei interne în cadrul câmpului mediatic, controlul informaţiei în strategiile de vizibilitate ale actorilor în şi prin economia de flux editorial se manifestă ca putere de “definire primordială” (Hall, 1978) cadru simbolic al interacţiunilor şi reprezentărilor sociale.
1. Introducere
Formulată în termenii unei ecuaţii emblematice pentru civilizaţia de tip occidental sfera publică habermasiană nu încetează a-şi proba logica ideal-tipului în plină criză a celor trei sfere marcate de presa de opinie, presa de masă şi audiovizual şi în raport cu cele patru forme(funcţii) de mediere(P.Champagne,2002) :
Fig.1
a)formativă(câmpul formării simbolice a opiniei publice prin intermediul tuturor formelor de comunicare din societate), |
b)motivarea voinţei politice a electoratului prin intermediul votului, al parlamentelor şi partidelor, |
c)sfera medierilor între stat şi societatea civilă, |
d)spaţiul public configurat de interdependenţa conflictuală a câmpurilor sociale, în particular a acelora care participă la câmpul puterii |
Daca autorul reuşeşte să separe analitic aceste componente ale sferei publice in realitate economia de flux functioneaza si trebuie abordata prin interconectarea efectelor si maximizarea impactului, condiţie a impunerii pe piaţă a diverşilor agenţi producători de mesaje, presiunea socială generată in cursul „funcţionării”(ciclul productiv) fiind un factor de deformare si reconfigurare a pieţei mediatice conform teoriei economice. D.p.d.v. metodologic elementele sistemului nu mai pot fi gestionate prin izolarea unei funcţii sociale sau chiar a unui „bloc funcţional”(informare, relaţie, divertisment) ci prin modul in care „cadrul”(dispozitivele de mediatizare sunt utilizate pentru a produce propriile secvente de codificare/recodificare culturală pentru a le „instala” prin operaţiile de comunicare şi prin infrastructurile tehno-financiare ). ci prin abordarea retelelor si fluxurilor globale de informaţii si imagini(GFI) luând in consideratie viteza multiplicării produsului informational esenţială în sistemele bazate pe competiţie şi forţa conectivă a diverselor formate mediatice prin care are loc acumularea „ocultă” a puterii simbolice în reţelele plane.
2.Impasul abordării de tip funcţionalist
Dacă perspectiva funcţională a corelat administrarea sistemului mass media cu transferul de informaţie dinspre administraţie spre public incluzând feed-backul auto-reglator în comportamentul acestuia, funcţionalitatea socială a fost legată în mod esenţial de calitatea informatiei în circuitele publice ca o resursă a societăţii şi indivizilor în relaţia lor cu statul si administratorii acestuia prin a)satisfacerea nevoii individuale de informaţie/resursă, b)reducerea decalajelor în “habitatul” informaţional(Childers,T.Post,,J.,1975, p.56,şi Tichenor,P.J, Donohue, G.A.,Olien, C.N.,1970, p.169 )c) raportul informaţie publică-fluenţa democratică a guvernării, etc.- În schimb, ubicuitatea mediului publicitar, specializarea relaţiilor publice şi interferenţele dintre politicieni, comunicatori şi jurnalişti au generat în timp o criză a definiţiilor referitoare la calitatea “produsului” jurnalistic ridicând serioase semne de întrebare cu privire la alocarea “simţului comun” rezultat al mediatizării dintr-o perspectivă a valorilor democratice occidentale.
E. Noelle Neumann a definit simţul comun ca un mecanism de senzitivitate cvasistatistic (Neumann,1993,p.202) mecanism prin care indivizii se poziţionează în spaţiul de discurs „intersectând” temporar opiniile confirmate prin valori si lideri care devin dominante în probleme şi contexte de criză tocmai pentru a evita solutionarea crizelor prin violenta politica(Popper, 1992). Aşadar informaţiile ca şi imaginile sunt concepute ca maximizatori ai propabilităţii de consens sau invers, de disens generator de criză. Ori consensul ca manifestare a balansului intre nevoi si resurse, intre acceptare si respingere, intre emitători si beneficiari, se obţine ca rezultat al „mişcării” opiniilor şi argumentelor într-un “interval” definit în termeni de „political correctness” prin calibrarea raportului social în cadrul practicilor de discurs decodificarea informaţiilor beneficiind de dispozitivul democratic al dezbaterilor publice cu rolul de a stabiliza societatea medie şi pragurile de risc, mediind intre opoziţii/excluderi, regularizând cursurile şi necesitând anumite competenţe de negociere. In această perspectivă intregul eşafodaj teoretic funcţional ca şi cel al teoriei logicii naturale au lucrat eficient mai ales prin raportare la (a)(fig.1) dar în afara situatiei de competiţie specifică pieţei mediatice. Aşadar modelarea nu a cuprins interacţiunile cu celelalte forme ale mediatizării decât interpretându-le ca distorsiuni.
3.Economia de flux, efectele supraexpunerii şi interdependenţa politico-mediatică
Potrivit lui P.Ricoeur consensul se construieşte dialogic şi presupune, printre altele ”opera de mediere a înţelegerii de sine” cea care dă sens participării şi „proiectului unei lumi mai bune” (p.17) Imaginea, este purtătoarea celor două valori, reprezintă levierul care le permite formatorilor şi politicienilor să se distanţeze în comentariile lor „printr-o dialectică a evenimentului şi semnificaţiilor” (Ricoeur, 1995 , p.111-112;146,147) Pe fondul unei crize ca “fenomen fundamental de dezintegrare a unităţii culturale şi spirituale ce pune toate discursurile în stare de război”(K Manheim,1929, apud P. Ricoeur,op.cit.,p.305) mediatizarea intensă pune în mişcare “semnele producţiei dominante, semne care sunt totodată şi finalitatea ultimă a acestei producţii”(Debord, 2001,p 41). Relaţia dintre mediatizarea intensă şi “dominaţia, în continuă creştere a unui câmp jurnalistic supus el însuşi unei dominaţii tot mai intense a logicii comerciale” (Bourdieu,p.134) a contribuit la un transfer de putere de la omul politic la jurnalist ca “sursă de informare şi de articulare a opiniei, de stabilire şi de evaluare a agendei publice” şi la o luptă pentru poziţionare în cadrul sistemului de “producere şi difuzare masivă a reprezentărilor informaţiilor şi limbajelor”(Alain Touraine,în Scott,1991, p.184)
Legătura dintre expunere mediatică şi luarea deciziei politice este explicată în studiul realizat de Molotch et al. în termeni de model “ecologic”, bazat pe “nevoia de modele funcţionale, care să nu ofere doar o înţelegere a felului în care actorii politici şi publici îşi creează propriile agende şi puncte de vedere, ci şi modul în care sunt alcătuite agendele jurnalistice şi în care se leagă cele două compartimente ale procesului de fabricare a realităţii”(Molotch în Paletz1987,p.28)
Fig.2
|
1.Efectele provocate de mass media “se întipăresc în acţiunile actorului politic, tot aşa cum comportamentul actorilor politici ajunge să se reflecte în formularea jurnaliştilor. 2. Mijloacele de comunicare şi politica fac parte dintr-o unică ecologie, în care materialele culturale se acumulează şi se dispersează, adesea în chip insesizabil în tot cuprinsul reţelei politico-ediatice”(ibid) 3. Ca urmare a acestei interdependenţe vizibilitatea a devenit o miză mai importantă decât calitatea informaţiei şi obiectivitatea procedurilor jurnalistice şi a generat o concurenţă internă pentru legitimitate atât în câmpul jurnalistic cât şi între modelele de bune practici şi evaluările teoretice ale acestora. 4. Astfel, tipul de jurnalism “de calitate” care produce informaţii “necesare în vederea funcţionării fluente a sferei publice şi a politicii partidului de guvernământ” este cel care oferă o cunoaştere cuprizătoare a politicii-evenimentelor şi mişcării sociale ample-detaşate de materialitatea vieţii zilnice(Fiske,1992,p.22) este concurat de o presă populară care oferă prin contrast “o schemă explicativă nemijlocită a realităţii politice şi sociale în termeni de cauze şi reacţii individuale şi personale”(C.Sparks1992,p.22) |
După unii cercetători acest jurnalism în esenţă apolitic ar fi schimbat însăşi orientarea publicului încurajând “înstrăinarea, tăcerea şi neparticiparea” la procesul politic(Josef Gripsrund, 1992 p.94) În aceeaşi perioadă de observaţie-decisivă pentru ţările din est care au preluat modelul ca parte a construcţiei democratice- rolul mass media în degradarea şi subminarea culturii politicii democratice era respins de o abordare mai nuanţată realizată printre alţii de John Fiske(1992,p.45-63) şi John Hartley(!996,p.61) care au susţinut că supraexpunearea politicienilor în scandalurile sexuale şi cele de corupţie, au creat un “cetăţean neîncrezător”, presa tabloidă încercând în permanenţă “să înglobeze şi să reflecte la nivel oficial opiniile şi atitudinile populare”. Ar fi însă eronat să atribuim procesul de disoluţie a încrederii pe care indivizii şi societatea sunt dispuşi să o acorde politicienilor în exclusivitate efectelor tabloidizării. Gratificaţiile acordate audienţelor largi contribuie la o recodificare masivă şi plină de riscuri a jurnalismului poate fi pusă în legătură cu diminuare considerabilă a rolului “elitelor strategice” în favoarea antielitelor(Putnam, în Coenen-Huther, J.,2000).
Criza de credibilitate a politicienilor justificată într-o mare măsură, are, desigur şi alte explicaţii în condiţiile în care “echilibrul ecologic “ menţionat anterior este afectat de o luptă pentru controlul “nodurilor” reţelelor de comunicare prin care acţionariatele îşi pot impune interesele, vizibilitatea, ca rezultat al hipermediatizării, rezultat cât şi condiţie a deţinerii unei poziţii dominante deoarece “comunicarea participă la toate procesele de poziţionare prin orchestrarea mesajelor şi mai ales la o legitimare continuă a celor deţinute”(Lyotard, 2003). Intoarcem la aşadar la interacţiunile modelului Champagne pentru „a citi” dincolo de „litera” sa in articulaţiile maşinăriei mediatice care utilizează drept combustibil cuvântul, arta de „a povesti” imaginile de impact, suprafeţele de discurs(interacţiune verbală) şi puterea interdisciplinară a fluxului de imagini.
4.Privire, definire şi încredere
Utilizând o bază de date complexă Chomski şi Herman au demonstrat rolul esenţial al mediilor de comunicare americane care au prezentat publicului un mod de a privi lumea şi conflictele mondiale ce corespundea îndeaproape intereselor complexului militar industrial al Statelor Unite(1988) O poziţie metodologică mai nuanţată dar fără echivoc este exprimată de Clifford Geertz(1973) care susţine că “fără a avea o idee de modul în care metafora, analogia, ironia, ambiguitatea, jocul de cuvinte, paradoxul, hiperbola, ritmul şi toate celelalte elemente a ceea ce numim impropriu “stil” funcţionează…în proiectarea atitudinilor personale sub forma lor politică, nu putem analiza importanţa aserţiunilor ideologice”(Geertz, 1973, p.209) Paul Virilio vede o legătură între eficacitatea mesajelor şi story-telling ca tehnologie a impactului (Virilio,1989 şi 2000) Aşadar persuasiunea şi manipulările fac parte din sistemul medierii astfel că Daniel Hallin consideră că ”mijloacele de comunicare contribuie la menţinerea consimţământului acordat unui sistem de putere”(Daniel Hallin,1987,p.18) deficitul de modele alternative ar putea fi explicat ca efect al presiunii spre conformism generată de vizibilitate ca formă de supraveghere, care contribuie la procesul aparent confuz în care se reorganizează sistemele instituţionale şi simbolice şi se reaşează noile categorii ale structurării economice, sociale, politice ale spaţiului global prin discursul mediatic în mentalul social. În acelaşi registru Pierre Bourdieu considera viteza de reacţie a formatorilor de opinie specializaţi drept o sursă de imprecizie şi de eroare în analiza fenomenelor,“fast-thinking “ fiind un produs al star-systemului intelectual-un model informal generat de un pol de concentrare culturală şi financiară, modalitatea de a menţine această poziţie fiind o atitudine constant hypercritică , principiu de eficienţă maximă în timp minim care conduce la o “capitalizare simbolică ce atrage după sine capitaluri materiale însemnate”.(ibid) Ca urmare a succesului acestei strategii jurnaliştii au ajuns să deţină puterea în ce priveşte “mijloacele de exprimare publică, de existenţă publică, de a te face cunoscut, de acces la notorietatea publică” Dar câmpul jurnalistic nu epuizează toate resursele deoarece media, ca instituţie paradigmatică oferă terenul pentru exercitarea altor puteri (economică, politică, recompensatoare, simbolică). “Dominaţia exercitată de câmpul jurnalistic tinde să consolideze, în orice câmp pe acei agenţi şi acele instituţii situate cel mai aproape de polul cel mai supus efectului cantităţii şi a pieţei” mass media, jurnaliştii fiind antielite(Putnam, cit în Coenen-Huther,2007, p.54) aflate la intersecţia unor poziţii de forţă(poziţia canalului media pentru care lucrează jurnalistul putere economică, segmentul de piaţă pe care îl controlează şi influenţa sau puterea simbolică a canalului, precum şi poziţia pe care jurnalistul însuşi o ocupă în spaţiul jurnalului sau canalului de televiziune la care se adauză prestigiul său profesional ”. Rezultă o intensificare a presiunilor tehno-antreprenoriale şi simbolice asupra opiniei publice care se manifestă în anvergura efectelor de sens, generate de mixul discursiv, prin campaniile de comunicare, de orchestrare mesajelor, influenţa socială fiind maximizată prin raportare la trei procese: de identificare, conformare, de internalizare (Kelman, în D Mc Quail,1999, p.150). În acest mod a crescut influenţa culturii media deoarece oferă materiale din care se crează identităţi, prin intermediul cărora indivizii sunt integraţi în societatea tehno-capitalistă(Kellner, 2001)
Fig.3
| “Dacă cultura media promovează în mare măsură interesele conglomeratelor media, atunci produsele acesteia sunt, inerent, implicate în conflicte sociale între grupurile aflate în concurenţă”(Kellner,2000).Coerenţa momentelor cognitive, normative, axio-logice -care apropie spaţiul public habermasian de abordarea funcţională respectiv funcţiile de informare, educaţie, transmitere culturală, etc., este gradual (invalidare temporară) de interferarea conflictuală a mesajelor prin care se calibrează poziţiile divergente ale actorilor a căror putere simbolică influenţează decodificarea mesajelor şi identificarea culturală şi socială. |
5. Transformări structurale -Sfera publică modelată de mecanismul pieţei
Mai mulţi cercetători vorbesc despre o societate a momentului şi a disponibilităţii, caracterizată de turbulenţă şi de un caracter trecător care afectează nu numai consumul ci şi valorile, relaţiile interumane, stilurile de viaţă, ataşamentele şi alte “căi moştenite de a face şi a exista” o cultură postmodernă constând într-o rezervă de fragmente disparate şi în continuă mişcare, plăcerea oferită de consumerism trăită de cumpărătorul profesionist permanent(Harvey,1990, p.286)
În acest punct va trebui să recunoaştem aspectul dilematic legat de examinarea condiţiilor practice ale jurnalismului, care îmbină valorile civice şi intelectuale cu constrângerile de popularitate care presupun o decodificare dominantă, respectiv împărtăşirea de către destinatarul mesajelor a interpretării pe care mesajele o dau lucrurilor, ceea ce presupune replieri spre sinele social şi valori de identificare colectivă, cât şi avantaje concurenţiale, ambivalenţă cu consecinţe importante pentru ceea ce înţelegem prin informaţie publică, jurnalismul ca profesie şi informaţia de interes public. Astfel ştirile sunt modelate(shaped) de mai multe forţe. Prima, în viziunea lui J.Lule( în Coman şi Rothenbuhler,2005) este reprezentată de configurarea narativă(the story) care presupune un „acord”între editor-reporter şi un „tipar” preexistent în reprezentările membrilor redacţiei, o categorie de materiale similare, modele stocate în memoria acestora, în arhivele redacţionale şi în băncile de date, alte convenţii şi tradiţii-codurile de obiectivitate, structura de piramidă inversată, poziţii ale altor reporteri şi materiale ale competitorilor, aşteptările audienţei inclse într-un pattern stabil, sau în scale de rating”.
”Ştirile” ca naraţiuni oferă mai mult decât o nouă versiune a unui referent privit dintr-unul sau mai multe unghiuri de abordare critice, interesate sau echilibrate. Oferă narative sacre şi sociale, valori şi credinţe împărtăşite, lecţii şi teme de discuţie, modele „exemplare”(vicariale) care instruiesc şi informează” J.Lule depăşeşte contradicţia mit-realitate prin livrarea mitului ca tipar social pentru realităţile pe care le face posibile şi inteligibile. Ceea ce reprezintă în mod tulburător o calitate transculturală definitorie a mitului şi a ştirii(crosscultural) este orientarea tematică şi nu geografică, naţională, locală, sau, mai limpede,” miturile sunt narative arhetipale care se repetă pe parcursul unor perioade istorice de sute de ani în diferite culturi”.(101) Puterea miturilor este transferată jurnaliştilor şi mediilor de comunicare care primesc investitura bardică (Fiske şi Hartley, 2000) şi, ceea ce este şi mai semnificativ, mass media perpetuează în societatea modernă funcţiile, conţinuturile, prestigiul social al mitului(M.Coman,2005, p.111). Conexiunea şi ambivalenţa ştire/mit în societăţile moderne este privită mai ales prin prisma puterii mitului de a instala toate celelalte legături care dau coerenţă şi stabilitate socialului şi convivialităţii(religie, artă, educaţie, istorie,etc) având o putere configuratoare a reprezentării şi instituirii prin rolurile pragmatice ale cunoaşterii narative, însăşi legătura socială (Lyotard, referitor la legitimitatea conferită de cunoaşterea narativă). Astfel ambivalenţa ştirilor ca operatori de comutare diferenţiere// similaritate prin caracterul de noutate( eveniment destabilizator) şi de mit( configurator de ordine) poate fi rezumată şi formalizată astfel:
Fig.4
| 1.Ştirile – elemente ale mulţimii X(fluxul de mesaje) dau coerenţă funcţională transculturală- prin activarea arhetipurilor mitice – mulţimilor R,Q,Y,Z,( audienţe, arii locale, regionale,naţionale,globale) 2.Legătura mediată(Thompson) de tehnologie susţine caracterul global audienţelor şi crează tipare de referinţe omogene(uniforme) ale reprezentării aspect maximizat prin tendinţa spre simetrie şi consistenţă cognitivă 3.Cadrul de credibilitate şi prestigiu transferate din ordinea miturilor în cea a ordinii mediatice este „ de la sine înţeles” că realitatea „trebuie”(caracterul normativ) supravegheată şi interpretată prin categoriile jurnalistice şi publicitare şi gestionată(agenda setting) prin strategiile mediatice conform codurilor mediatice de „obiectivitate”, „ narativitate” , „intertextualizare”,”evenimenţializare” etc., şi prin aportul de cunoaştere reprezentat de ştiinţele sociale
4.Deşi audienţele au o bază culturală şi socială eterogenă reuniunea sferelor publice pe care am reprezentat-o ca reuniune a mulţimilor RQYZ… generează o mezosferă publicitară(Boutaud, Keane) a fluxurilor de informaţiilor şi imagini organizată de izotopiile discursului mediatic (forţelor de structurare enunţate de Lule) şi constructele iconice (figuri iconice, pictoriale, narative video şi cinematografice, etc) 5.Ambivalenţa ştirilor ca operatori de diferenţiere (digital) şi de similaritate(analogic) prin caracterul de noutate( eveniment destabilizator) şi de mit( configurator de ordine) poate fi rezumată şi formalizată astfel: Ştirile // Interacţiunea // Norma // Puterea //Spaţiul- teatru de operaţii comunicative |
- Se observă analogia semnificativă cu modelul politic al lui Giddens care furnizează argumente pentru înţelegerea ştirii drept operaţie comunicativă şi resursă a mezosferei publicitare.
- Producţia de flux îmbinată cu valenţele relaţionale ale sistemului mitului relevă un tipar de putere structurantă la scară naţională, regională, globală.
- Prestigiul mitului translatat în ordinea informaţiei, imaginilor şi reprezentărilor este alimentat de ştire care răspunde nevoii de noutate(paradigma funcţională) fiind în acelaşi timp dispozitiv reflectorizant al realităţii dotat cu filtre profesionale, culturale, sociale dar şi cu o structură tehno-speculară de fineţe care întăreşte prin similaritate şi familiar -fondului simbolic comun, ancoră şi ax de poziţionare(mecanism digital) şi de identificare(mecanism analogic)
6. Imaginea ca operator mediatic
Karl Mannheim considera că echilibrele în democraţia de opinie nu se mai obţin prin decodificarea şi dezideologizarea discursului politic din perspectiva unei ştiinţe combatante ci prin inviolabilitatea argumentării economice şi comerciale(presupus nonideologice) reflectate de mecanismele mediatizării care funcţionează pe o bază reprezentată de individ, dorinţele şi plăcerile sale, respectiv pe “realul inconştient” stimulând dependenţele care amplifică şi întreţin conectarea mediatică la nivel psihanalitic. Imaginea unor produse este rezultatul unei intervenţii în structura de sens prin care se instituie o “falsă materialitate”(realitate)(Williamson,2002,p.13) prin care se “montează” mecanismul ideologic al publicităţii ca “dreamwork” în accepţiunea dată de Freud de “ transformare a gândurilor în imagini vizuale…Cineva poate să nu accepte ideea de vis dar este clar că aceasta este o formă prin care gândurile latente sunt procesate în această conversie spre imaginile vizuale”(Freud, cit de Williamson, 2002, p.15).
Semioza publicitară dezvoltă un parcurs de la latenţa psihologică la imagine şi sens-prin crearea unui set de semne(mit, mitologie) care funcţionează ca suport intermediar, interşanjabil, echivalentul unei “monede de schimb”(currency) prin care are loc conectarea finală a produsului cu tranzacţiile financiare. (Williamson,ibid.,p.20-21) Chiar fluiditatea şi eterogenitatea opiniilor neexprimate, diferite de opiniile dominante-care conform teoriei spiralei tăcerii(E.N.Neuman,ibid.) se ascund sub “anvelopa” de discurs mediatic – sunt vizate de oferta de identităţi iconice a mediei comerciale prin amplificarea efectului de “similaritate topologică”(Ch.S.Peirce,cit. în Th. Sebeok ,2002 ,p,73 ) Iconicitatea mediatică permite o intensificare graduală a puterii semnului simbolic prin asemănări (likeness), indicii de relaţie(cu obiecte “reale” cu care se află în corespondenţă) şi prin convenţii(laws). Acest ultim aspect se relevă în comportamentele hypercodificate în subculturile adolescenţilor şi tinerilor( J.M.Seca, 2001)
| - efectul principal al mediatizării este comprimarea in imagini puternice de identificare – imaginea nu este doar un punct comun între real şi imaginar, ci actul care instituie simultan realul şi imaginarul. – dacă realul devine imagine, atunci inversul devine valabil: imaginile devin realitate nemijlocită”(Adorno, 1954) |
Funcţionarea totemică a imaginii publicitare (inclusiv a imaginii actorului politic) nu se produce similar comunităţilor premoderne în care “imaginea-simbol uneşte grupul social şi îi oferă interpretări ce aparţin constituţiei legăturii sociale”(Ricoeur, p.302) B.Miėge consideră că “diferitele analize au pus în evidenţă modul în care sistemul oscilează între funcţia de compensare a unei legături sociale destabilizate şi apariţia noilor moduri de gestionare a socialului şi a formelor de dominare.”(B.Miege, în I.Paillard,2002) Un alt aspect semnificativ este caracterul de “biserică a individului singur” pe care îl generează fetişizarea mărfii pe de o parte, şi impactul medierii, pe de altă parte, şi care volatilizează importanţa cadrelor intersubiective şi rolul interacţiunii sociale directe prin care se validează sensul.
Pentru a explica dezagregarea legăturii sociale Ricoeur face apel la definiţia dată de Max Weber acţiunii sociale. “Se poate vorbi despre acţiune socială când comportamentul uman are semnificaţie pentru agenţii individuali şi când comportamentul unuia este orientat în funcţie de comportamentul celuilalt. Ideea de relaţie socială adaugă acestui fenomen de semnificaţie a acţiunii şi de orientare mutuală, ideea de stabilitate şi de previzibilitate”. Instabilitatea, imprevizibilitatea în sferele comunicării lărgite(Wolton,op.cit p5) sunt valorizate prin reducerea inconsistenţei psihologice dintre mărfurile culturale şi aşteptările şi dorinţele membrilor „audienţei” o stare a societăţii ce poate fi definită prin interacţiunile generate de consumul de mesaje si impactul acestora. Capitalizarea simbolică se realizează în transferul de semnificaţie dintre dorinţă şi consum prin a) articularea sensului de noutate, de eveniment, prin“ puncte de intersecţie” dirijate semiozic, astfel că receptorul individual este ţintit cu imagini puternice şi discursuri de întărire motivaţională, - în şi prin patternul dominant al pieţei mesajelor, starsystemul fiind un teatru de operaţiuni strategice, creare de “maşinării dezirante, în care individul şi colectivul nu intră în acelaşi raport”. “Maşinile dezirante sunt efectiv aceleaşi cu maşinile sociale şi tehnice, dar ca un inconştient al lor : ele manifestă şi mobilizează, într-adevăr investirile de dorinţă(libidinale) ce “corespund” investirilor conştiente şi preconştiente(investiri de interes)ale economiei, politicii şi tehnicii unui câmp dat. Deleuse, Guattari,ibid.556-561) Modificările de percepţie şi investirile de dorinţă implică într-un mod radical raportul între gândire şi realitate în sensul despre care vorbeşte G.Soros. Interpretările şi concepţiile eronate ale persoanelor jucând un rol tot mai mare în modelarea realului creşte riscul de runaway spre criza globală care poate antrena prăbuşirea unui sistem definit ca ” economie bazată pe cunoaştere”. „ Între percepţie şi realitate există o legătură reflexivă în ambele sensuri care poate genera procese de dezvoltare-declin de tip “balon” care iniţial se autosusţin urmând ca apoi să se autodistrugă. În gândirea participanţilor la piaţă funcţia cognitivă şi cea de influenţare(de manipulare) a situaţiilor o iau în direcţii diferite şi în anumite circumstanţe generează o reflexivitate interferenţială”(Soros,2008) G. Soroş se referă la interferenţa dintre “maşinăriile dezirante” şi gândirea reflexivă ambele aspirând la o distanţare de constrângerile situaţiilor şi raporturilor sociale.
7. Daca media deconstruiesc/analizează politicul cine analizează discursul mediatic şi cu ce rezultate?
Rolul educaţiei
Cu decenii în urmă Paul Beaud semnala necesitatea de a relansa studiul mijlocelor de informare în cadrul transformării(slăbirii) raporturilor sociale: „să încercăm să aprofundăm înţelegerea interacţiunilor care unesc evoluţia socială şi evoluţia reprezentărilor şi acestei evoluţii”(1984) aspect esenţial pentru înţelegerea modului în care instrumentalizărilor imaginii publice şi politice le corespund forme culturale şi suporturi tehnice prin care sunt influenţate atitudinile şi comportamentul individual în situaţii cotidiene, resursa regenerabilă a producţiei simbolice care înlocuieşte memoria şi istoria în alocările de sens. Amploarea consecinţelor acestor transformări este relevată într-o analiză a Thatcherism-ului prin care Stephen Kohl iniţiază o anchetă a „topografiei capitalului” în trei dintre cele mai influente reprezentări literare ale Londrei în perioada Thatcherismului(Kate Pullinger-When the Monster Dies,Alex Comfort – The Philosophers, Trevor Hoyle,Vail). În cartea lui Trevor Hoyle„metropola este locuită de personalităţi din show business, producători de televiziune, membri ai poliţiei secrete, grupuri teroriste iar cele mai profitabile afaceri sunt în domeniul televiziunii şi al video-magazinelor, prostituţiei şi pronografiei. Munca productivă a dispărut cu totul iar populaţia se implică în pseudo-evenimentele puse în scenă de media, în acţiuni teroriste şi, cu egală determinare, în apărarea statu quo-ului” (Kohl,1994,p.125) Pentru Alex Comfort ideea de a găsi „o justificare filozofică violenţei” se îmbină cu prezentarea „corupţiei cercurilor financiare în paralel cu haosul produs de grupurile infracţionale de adolescenţi”, iar Kate Pullinger îşi construieşte romanul prin opoziţiile dintre bogata istorie a Londrei şi anistoria Thatcherismului, dintre modul de viaţă tradiţional în armonie cu natura şi redesign-ul impus de capital periferiilor prin care se şterg urmele istoriei sensului. „Afacerile cu divertisment şi pseudo-evenimente se folosesc de relicvele trecutului ca de un decor, iar în cazul în care nu servesc mizelor comerciale acestea sunt distruse..” (p.129) În mod problematic şi emblematic obsesia spectacolului şi a making-off-ul televizual se regăseşte în toate cele trei romane menţionate în care capitalul este sinonim cu confuzia. (p.124-125)
Într-un context politic, social şi cultural diferit, cel postcomunist, instalarea capitalismului prin transferul de proprietate, resurse şi facilităţi (putere, în sensul schematizării lui Giddens) dinspre spre stat spre întreprinzătorii tranziţiei a fost însoţit de „martorul” televizual, mediatizarea instituind locuri de turbulenţă şi de ruptură, consacrate de girul mulţimilor şi intervenţiile actorilor pe fondul unei descătuşări a vorbirii şi “ discursului politic despre politica presei”(Coman, p.166) prin care se formulează o serie de aspiraţii confuze şi reguli care vor fi rapid abandonate – imperativul ca televiziunea să stea departe de “pactul cu puterea” ca “instituţie care-şi ia informaţia din cultură, şi, care, prin informare produce cultură. O instituţie ale cărei unice arme sunt credibilitatea şi autoritatea morală(România Liberă, 13 aprilie 1990, cit. în M.Coman, p.167)
“Începând cu 1990, discursul jurnaliştilor despre presă a cunoscut o evoluţie paradoxală. În prima parte a acestei perioade, jurnaliştii îşi exprimaseră frecvent, în publicaţii cotidiene sau săptămânale opinia despre rolul prese sau despre diversele fenomene caracteristice presei post-comuniste. După 1994 ,această dezbatere a dispărut din paginile presei cotidiene sau săptămânale cu audienţă largă şi a trecut în paginile câtorva reviste culturale. Dezbaterea şi-a schimbat actorii:în locul jurnaliştilor regăsim câteva personalităţi intelectuale fără experienţă în practica jurnalismului de masă. Această modificare poate avea mai multe explicaţii:poate liniştirea climatului politic a dezamorsat conflictul între publicaţii şi a micşorat interesul pentru declaraţiile de principiu despre rolul presei,(ca instrument de autopromovare şi anihilare a legitimităţii adversarului);poate că migraţia mai multor voci ale acestei dezbateri înspre talk-show-urile audiovizuale i-a făcut pe cei mai pasionaţi participanţi la dialog să dispară ; poate că jurnaliştii şi-au dat seama că polemicile şi confruntările despre felul în care îşi fac meseria pot conduce la pierderea credibilităţii ; sau poate că, după doi-trei ani de efuziuni şi polemici s.au considerat destul de bine plasaţi în barca celei de-a patra puteri pentru a nu mai fi interesaţi de promovarea propriei imagini prin discursuri autoreferenţiale(spre deosebire de elita intelectuală ale cărei opinii îşi găseau din ce în ce mai puţin şi mai greu locul în presa de informare şi care nu mai aveau acces decât la publicaţiile specializate)”(M.Coman,2003,p.165)
Ieşirea din comunismul purtat o vreme în faldurile memoriei individuale şi colective a investit discursul public cu o pluralitate de teme şi cu o plajă conflictuală în cadrul căreia europenizarea s-a configurat ca orientare spre alteritate-interculturalitate, decodificarea fiind de tip opozitiv Occident(valoare de mit)vs. România (valoare negativă) într-un cadru simbolic în care valorile individuale promovate în spaţiul public au avut un corespondent în activităţile comerciale susţinute care dezvoltă “sensul personal de implicare a clientului”(RB Chialdini1993). Procesul de schimbare de după 1989, manifestă semnele reducerii progresive a importanţei operatorului de diferenţiere ideologic (capitalism vs. comunism) relevat de apelurile repetate la memorie şi instanţele ei de limpezire etică în mesajele intelectualilor(M.Dinescu, V.Tismăneanu,G.Liiceanu, A.Pleşu) şi dezvoltarea explozivă a producţiei de ştiri şi de evenimenţial mediatic, contradictoriu şi conflictual în cadrul căruia se distinge un vector jurnalistic orientat către teme şi problematici de tip “hard” : corupţia politicienilor, poliţiştilor, magistraţilor, anchete şi dezvăluiri despre abuzurile guvernării, condamnarea comunismului şi reforma morală, funcţionarea instituţiilor statutului, integrarea europeană, imaginea României în Europa şi în lume, ,ş.a.Este un discurs care aspiră la o profunzime şi rigoare analitică în tratarea unor varii subiecte- situaţiile de criză, politică, juridică, guvernarea în ansamblu reforma în administraţie ş.a. cu o plajă de notificări de detaliu prin care se formează efectul de realitate concomitent cu legitimitatea şi autoreferenţialitatea dar şi cu senzaţia de hyperrealitate intensificată de scoop-ul care aliniază formatele de dezbatere la aceeaşi oră, temă, abordare, amplificând interdependenţele în cadrul câmpului mediatic însuşi, aspecte relevate de Pierre Bourdieu în deceniul trecut, La acestea se adaugă o abundenţă de formate comerciale “soft” cu întâmplări din viaţa vedetelor, modă, muzică, stiluri de viaţă, mondenităţi, melodrame şi subiecte horror produse sub eticheta unor jurnale de ştiri, branduri de succes ş.a, .spaţiul mediatic românesc încadrându-se în anumite limite în tendinţele globale cu particularităţi „parohiale” de tipar cultural(Vintilă Mihailescu, cafeneaua.ro) Decodificarea dominantă este concentrarea pe avantajul concurenţial(în competiţia şi fuziunea dintre grupuri şi interese în funcţie de natura şi nivelul operaţiunilor) iar capitalizarea simbolică “depăşeşte ideologicul, prin aceea că pune în acţiune un întreg inconştient de perioadă şi grup,”(Deleuse, Guattari,ibid) devenind vehicolul legăturii între aceste dorinţe şi atitudini şi reţelele prin care se alocă şi se transferă dorinţe şi imaginare în modele de identificare, generând avantaje de poziţionare (capital simbolic) de care beneficiază- organizaţiile media, actorii scenei mediatice: vedete, jurnalişti, politicieni, comunicatori şi, în măsura accesării noilor oportunităţi de comunicare publicul însuşi .
Bibliografie
- Adorno, 1954, How to look at Television,The Quarterly of Film, Radio and Television, Studies in Philosophy of Social Science, Spring 3, p.12-25 - Beaud,p.,1984,La sociėtė de conivence, Mėdia, Mėdiation et Classes Sociales,Aubier Montaigne, Paris - Bourdieu,P., 2007, Despre televiziune, Ed ART,Bucureşti, p.134 - Bourdieu, P.,1986, Economia bunurilor simbolice, meridiane, Buc. - Boutaud,J.J.,2005, Comunicare, Semiotică şi semne publicitare, Tritonic, Bucureşti - Cialdini,1993,The Psychology of Persuasion,Quill William Morrow, New York - Chambat, P.,Opinia publică şi dezbaterea publică, în I. Paillard, 2002, Polirom,Iasi - Childers,T., Post,1975, Information-Poor in America,Scarecrow Press, Metuchen,New Jersey, p.56 - Deleuse G, Guattari, F, 1972:.2008,AntiOedip, Ed. Paralela 45, Piteşti - Donohue,G.A., Tichenor,P.J, Olien, C.N.,1970, Mass media Flow and Differential Growth in Knowledge”Public Opinion Quarterly, 34, Columbia University Press p.169, - Chomski, N., Herman,E.,1988, Manufacturing Consent,Pantheon, New York - Coman, M,2003, Mass media în România postcomunistă, Polirom,Iaşi - Debord, G., 2001,Societatea spectacolului, EST-Samuel Tastet Editeur, Colecţia Ideea europeană,Fundaţia Concept-Open Society Institute, p 41 - Chambers,S,Costain, A.,(ed.)2001,Deliberation, Democracy and the Media, Rowman & Littlefield, London - Fiske,J.,1992,Popularity and Politics of Information, în Dahlgren şi Sparks(ed.) Journalism and Popular Culture, Sage, London,p.45-63 - Freud,S.,1965, News introductory Lectures on Psychoanalysis, The Standard Edition,W.W.Norton&Company, New York, London - Geertz, C., The Interpretation of Cultures, Basic Books,New York - Gidens, A.,1979,Central Problems in Social Theoyr.Action, Structure and Contradiction in Social Analysis,Mac Millan,London - Habermas, J., Sfera publică şi transformarea ei structurală, Comunicare.ro, Bucureşti - Hartley, J.,1996, Popular Reality, Arnold, London,p.61 - Gripsrund, J.,1992,The Aesthetics and Politics of Melodrama, în Dahlgren şi Sparks, Journalism and Popular Culture, p.84-94 - Hallin D.,1987, Hegemony:The American News Media from Vietnam to El Salvador:A Study of Ideological Change and its Limits” în Paletz(ed.), Political Communication Research:Approaches, Studies,Assesments, Ablex, Norwood,p.3-25 - Hall, S.,1980, Encoding/Decoding, în Hall et al(ed.) Culture, Media, Language,Hutchinson,London,p.128-138) - Harvey,D.,1990, The Condition of Postmodernity, Blakwell Publishers,Oxford - Paillard,I., 2002, Spaţiul public şi comunicarea, Polirom, Iaşi, p.127 - Kohl,S., Thacherism,Journal for Study of British Cultures, 2/1994,p.125 - Kelman, cit.în McQuail,D.,1999, Comunicarea, Ed. Institutului European, p.150 - Kellner,2001, Cultura media, Ed. Institutului European, Iaşi, p.28 - Levy- Strauss, C.,Introduction à l´oeuvre de Marcel Mauss. Sociologie et anthropologie, PUF, Paris - Lyotard,Fr., 2003, Condiţia postmodernă, Ed Ideea Design&Print, Cluj - Mann, M.,The Sources of Power,în Thompson, J., Media 1999, Media şi modernitatea, Antet Manheimm, K., 1929, Ideologie und Utopie, în P. Ricoeur,1995, Eseuri de hermeneutică, Humanitas,Bucureşti, p.305 - Mige, B.,1998,Gândirea comunicaţională, Cartea românească,Bucureşti - Molotch, H.L.,Protess D.L. şi Gordon, M.T.1987,The Media -Policy Connection: Ecology of News, în Paletz,(ed.)Political Communication Research : Approaches, Studies,Assesments, Ablex, Norwood, p.26-48 - Neumann, E.N., 2004,Spirala Tăcerii, Opinia publică, învelişul nostru social, Comunicare.ro,Bucureşti,.p.202 - Peirce,Ch.S.,On a New List of Categorie, cit în Th. Sebeok, Semnele O introducere în semiotică, Ed Humanitas, 2002,p.73 - Putnam,R.D.,1976,The Comparative Study of Political Elites ,cit de Coenen-Huther,J.,2007, Sociologia elitelor, Polirom, Iaşi, p.54 - Rouget, G.,1980,La musique et la transe.Ésquisse d´une théorie genérale de la musique et de la possession, Gallimard, Paris - Ricoeur,P.,1995, Eseuri de hermeneutică, Humanitas, Bucureşti,p.111-112 - Ricoeur, P.,2001,Memoria ,istoria, uitarea, Ideea europeană, Amarcord, Timişoara - Rothenbuhler,E.,Coman, M,2005,Media Anthropology, Thousand Oaks, London, New Dehli - Scott A.,1991,Action, Mouvement and InteractionReflections on Sociology pf Alain Touraine, Canadian Review of Sociology and Anthropology, 28/1991 - Seca, J.M.,2001, Les Musiciens underground, P.U.F.Paris - Soros, G., Tiparul crizei globale din 2008, Ziarul Financiar, Bucureşti, 2008 - Sparks, C.,1992,Popular Journalism, Theories and Practicies, în Dahlgrene şi Sparks,op.cit.,p.22 - Virilio, P.,1989,War and Cinema,The Logistics of Perception, Verso, London 2000,The Information Bomb, Verso,London - Williamson,J., 2002, Decoding advertisement,Ideology and Meaning in Advertising,Marion Boyars, London, New York - Wolton, D., 1990. Éloge du grand public. Une théorie critique de la télévision, Paris, Flammarion
“În mod problematic şi emblematic obsesia spectacolului şi a making-off-ul televizual se regăseşte în toate cele trei romane menţionate în care capitalul este sinonim cu confuzia.” Iar confuzia zilelor noastre este sinonima cu o putere simbolica in care rolul televiziunii nu este de a informa sau culturaliza, ci de a crea tot mai multe zone in care credibilitatea sau valorile jurnalismului european nu-şi vor avea niciodata locul.