autor Ana Maria Munteanu
Dansul este o artă cu o contribuţie tulburătoare la definirea identităţii secolului XX iar Gigi Căciuleanu în calitate de coregraf, profesor, dansator, director de proiecte şi de companii de dans în Franţa, Italia, Romania, Rusia şi America Latină, membru al juriilor Concursurilor Internaţionale Eurovision, Paris, Tokyo, marchează emblematic pentru identitatea românească viaţa culturală pe patru continente. S-a născut la Bucureşti într-un veritabil clan- bunici, părinţi, mătuşi şi unchi români, ruşi, greci evacuaţi de trupele sovietice din Basarabia – “alegând” să trăiască într-un subsol situat în apropiere de Grădina Icoanei, un loc înghesuit unde se vorbeau însă şapte limbi, se făcea muzică şi se citea poezie. 
Studiază dansul la Bucureşti, descoperă dansul contemporan la 14 ani datorită maestrei Miriam Raducanu şi continuă să se perfecţioneze în baletul clasic la Moscova, la Academia Teatrului Balşoi ajungînd solist al Baletului Operei din Bucureşti. Reputaţia de coregraf o câştigă în Franţa după 1972, rămânerea în Occident reprezentând o alternativă la izolare şi la controlul ideologic care au pus capăt în mod brutal scurtei perioade de “liberalizare” a vieţii culturale care urmase după invadarea Cehoslovaciei în 1968 de trupele sovietice. “Am plecat în 1972 deoarece m-am simţit blocat ca artist şi creator. Eram un grup de artişti care inventaseră viaţa de noapte a Bucureştiului. După ce se terminau spectacolele la Opera obişnuiam să dansăm în cluburi… au fost momente extraordinare” Aşadar o mişcare “off opera” prin concerte şi recitaluri jazz, teatru instrumental, muzică şi dans contemporan pe scenele festivalurilor, în muzee şi cluburi. În faimoasele peste timp Nocturne 9 ½,- a căror amintire se pierde odată cu dispariţia generaţiei “expirate” prin concursul ambelor sisteme- Gigi Căciuleanu dansează alături de Miriam Răducanu (personalitate emblematică în dansul contemporan din Romania) Aurelian Octav- Popa, Ianczi Korosi, Johnny Raducanu, Costin Mirescu(care a plecat şi el la Paris). Alte două evenimente formatoare esenţiale în perioada dinaintea plecării din ţară sunt spectacolele underground la Facultatea de arhitectură alături de Ruxandra Racovitză, Dan Mastacan, Sonia Dumitrescu, şi multiplele recitaluri de dans şi poezie la Sala Dalles, la Sala Radio, la Muzeul Naţional de Artă alături de actori ca Irina Petrescu, Victor Rebengiuc, Dan Mastacan. Sunt forme de dialog şi interferenţă artistică care, în acel moment amortizează întrucâtva impactul negativ al evenimentelor din lumea comunistă, înscriindu-se în acelaşi registru al aparentei deschideri cu invitarea la Bucureşti a unor personalităţi, orchestre, companii de teatru şi de dans- ca, de pildă, Baletul din Hamburg cu “Visul unei nopţi de vară” după Shakespeare, coregrafia John Neumayer, sau Orchestra Filarmonicii din Mnchen cu Sergiu Celibidache la pupitru, în cadrul Festivalului Internaţional “G. Enescu”, ş.a.- perioadă căreia îi pun punct tezele PCR din 1972.
În acel moment pentru Gigi Căciuleanu riscurile “trecerii barierei est-vest” sunt considerabile, diminuate progresiv de obţinerea unor premii prestigioase- luase deja premiul I pentru coregrafie la concursul internaţional de la Varna pentru “Mess around”(1970), urmat de premiul I la Concursul de la Kőln obţinut în 1971 pentru creaţia “Voix” în care dansează alături de Miriam Răducanu, Ruxandra Racovitză şi Raluca Ianegic şi, din nou premiul I, în anul următor la Kőln pentru “Kerzenschatten”, premiu care îi confirmă valoarea şi îi oferă posibilitatea de a preda cursuri mai întâi la celebra Folkwang Schule din Essen şi apoi la Wuppertal pentru dansatorii Pinei Bausch. Şocul psihologic este depăşit mai greu. ”M-a salvat bagajul meu cultural, capacitatea de a lucra şi, bineînţeles, Miriam Răducanu care m-a stimulat enorm… În vest libertatea era o noţiune relativă. În cazul meu însemna să muncesc incomparabil mai mult ca străin …veneam din Est şi nu din America…Paradoxal, baletul clasic m-a ajutat să devin unul dintre pionierii dansului contemporan în Franţa…“ Dacă în ţară apariţiile la TVR cu Dan Mastacan fuseseră integral cenzurate, în schimb în Franţa Dan Mastacan(care între timp ajunsese actor la Comedia Franceză, apoi apreciat actor de film, şi avea, pe deasupra un statut profesional apreciat în lumea modei pariziene) va juca un rol esenţial în toate momentele importante ale vieţii artistice ..” asemenea lui Pierre Berger pentru Yves Saint Laurent, …de la el am învăţat tot ce ştiu în materie de mecanisme de spectacol şi de marketing”.
In 1973 împreună cu Rosella Hightower crează studioul de dans contemporan la Grand Theatre din Nancy, devenit ulterior Ballet de Lorraine-Dance Contemporaine de France. În 1974 primeşte un premiu de coregrafie la Bagnolet pentru “Joie”, devine director la Nancy, obţine un premiu de coregrafie la Bagnolet, dar şi membru al Societăţii autorilor din Franţa şi al Consiliului Internaţional al Dansului(CID)UNESCO. Invită coregrafi precum Dominique Bagouet, Jacques Garnier, Maguy Marin. Reorganizează întâlnirile coregrafice de la Prémontrés, crează “La Danse dans la rue à Aix-en-Province” pentru care primeşte de două ori Medalia oraşului. Începând cu 1978 pentru o perioadă de 15 ani este, alături de Dan Mastacan director al CentruluiNaţional Coregrafic din Rennes-Bretagne, unde colaborează cu Astor Piazzola, Marius Constant, Pina Bausch, Maia Plissetskaia, Jean Michel Jarre, Claude Lefevre, Maina Gielgud, Yvette Chauvirée, Anton Dolin, Adam Luders, Patrick Dupond, Jean Guizerix, Wilfride Piollet, ş.a. În tot acest timp viziunea sa prinde contur printr-o muncă de echipă cu Dan Mastacan (actor de teatru şi film, regizor, light designer) şi Ruxandra Racovitză, cea cu care interpretează toate creaţiile sale coregrafice. Coregrafiile sale intră în repertoriul Operei din Paris, al Operei din Lyon, al companiei Pina Bausch la Wuppertal, al Teatrului “la Fenice” din Veneţia, la opera din Roma si cae din Cardiff, în Israel la compania Bat-Dor. In 1984 Jack Lang, ministrul Culturii îi acordă titlul de “Chevalier des Arts et des Lettres”. In 1992 crează pentru celebra Maia Plissetskaia coregrafia “La Folle de Chaillot la Paris şi la teatrul Balşoi şi primeşte sprijinul lui Pierre Cardin în difuzarea lucrărilor şi în impunerea lor ca un succes de prestigiu al artei contemporane universale, coregrafiile sale fiind preluate şi de BBC, NHK Japan, Ostenkino Moscova, Channel 13(SUA),TVR. Din 1994 îşi crează propria companie de dans la Paris la sala Pleyel . Montează “Oskolki, mirroirs brises” la Centrul Pierre Cardin, ”Sommaire soleil”, “Ma nuit avec Nijinsky” şi “La follia” la Centre Pompidou cu Jeune Ballets de France. Coregrafiile sale sunt prezentate în locurile mitice ale teatrului şi dansului: festivalul de la Avignon, teatrul Bouffes de Nord, Espace Cardin. .. Este prezentat în Dicţionarul de Dans, Larousse : un “superb dansator, pedagog creativ, coregraf francez de origine română..invitat în cele mai prestigioase companii, având un limbaj personal,elegant şi muzical” (Larousse -Bordas/ HER, 1999,p.79) În România revine după 1989 mai întîi la invitaţia televiziunii române, împreună cu compania sa de la Paris, cu “Adio Odessa” la Teatrul din Piatra Neamţ(1999), la festivalul internaţional Eurodans-la Iaşi 1998, 1999, Festivalul Internaţional de Dans de la Constanţa(2000), cu compania naţională de dans din Santiago de Chile (El BANCH)-spectacolul Carne de Aire (Carne de văzduh) în 2006 la Sibiu şi Bucureşti. Montează în premieră “Requiem” de Verdi la Teatrul de Balet Oleg Danovski (Constanţa,2001) precum şi o serie de creaţii dintre care Mozzartissimo, ambele, în versiune video-dans, prezentate la Dance Screen Monaco (2002) şi la Festivalul Internaţional de la Nisa (2003) Este invitat la Teatrul Ariel din Târgu-Mureş, la Opera Română unde crează „Simfonia fantastică” pe muzica lui Berlioz iar recent, la Teatrul de Comedie din Bucureşti spectacolul “OuiBaDa” cu studenţi de la UNATC Bucureşti. Începând cu 2001 este director al Baletului Chilian obţine premiul de coregrafie “Altazor” -cel mai important premiu acordat în Chile – pentru “Cuerpos” şi “Gente” Cele mai importante coregrafii montate în Chile (Gente, Cuerpos, Comedia, Carne de aire, Verdi – Requiem şi Magnificat cu Orchestra Simfonică şi Corul Universităţii din Santiago de Chile) sunt prezentate pe parcursul întregii stagiuni 2008 şi în 2009 la Teatrul Solis din Montevideo ca recunoaştere a întregii opere artistice. I se decernează titlul de cetăţean de onoare al oraşului Montevideo iar Centrul de expansiune artistică al Universităţii Santiago de Chile îi programează creaţiile la Los Angeles şi în alte capitale latino-americane.
Descrierea limbajului coregrafic ca acţiune, implică utilizarea unui spaţiu de concepte elaborat în cadrul marilor sisteme de dans ale secolului XX – Rudolf Laban (conceptul de energie, tensiuni spaţializate şi cristalizări geometrice) şi Kurt Joos(teoria tanzdramei) s.a dezvoltate multidimensional de personalităţi precum Martha Graham, Jose Limon, Merce Cunningham, ş.m.a.-textură, energie, arborescenţe vectoriale, raporturi cauzale adiţionare-interferenţă, circulaţie-conexiune, schimbare- transformare, stopare, pasaj precum şi “instalarea de tipologii” simbolice, deictice, iconice, kinetografice(Raluca Ianegic, 2004). Gigi Căciuleanu îşi prezintă propria filozofie şi sistemul de dans în volumul “Vânt, Volume, Vectori”(apărut anul trecut în România, la ed. “Curtea veche”), o carte pe care profesorul Louis Merino Montero, decan la Universitatea din Santiago de Chile o consideră de calibru conceptual şi academic (“un libro del calibre conceptual y académico como el tuyo merece ser divulgado urbi et orbe”) Un demers de teoretizare interdisciplinară a dansului ce reflectă o tendinţă spre raţionalitate matematică şi, în mod egal, abordează corpul “în stare de dans” adaptat unei intenţii de exprimare poetică, filozofică, teatrală. Pentru Gigi Căciuleanu “calitatea de spaţiu coregrafic implică o calitate a timpului… Când dansez mă simt cu totul deconectat de realitate , conectat la altceva. Sunt mai concret ca oricând, şi, în acelaşi timp, mă percep ca pe un ansamblu de puncte abstracte care se mişcă într-un ansamblu de spaţii abstracte şi ele, în mijlocul a n temporalităţi elastice”. Problema unui dansator e că el e în acelaşi timp şi mecanică şi inteligenţă şi sentiment şi senzaţii… Întregul său corp este percepţie şi senzaţii. Senzaţiile sunt foarte importante. Mişcarea este provocată .. de un impuls când intern, când extern. Dacă ar fi să dau încă o definiţie dansului – există multe definiţii -, aş putea spune că este un joc între privirea interioară şi privirea exterioară… “ Impactul spectacolelor semnate de Gigi Căciuleanu oriunde în lume poate fi înţeles prin această universalizare a semnelor care dezvăluie o “privire” interioară ce se echilibrează în dialog şi se manifestă ca plenitudine, ca stare de libertate faţă de “stereotipiile discursului în care subiectul, mai degrabă decât să vorbească, este vorbit (Lacan,2001) “Nu pot să concep gestul pentru gest, mişcarea fără nici o semnificaţie fie ea poetică, metaforică, să zicem, dar şi psihologică, teatrală, sau filozofică. Alain Bosquet spunea că poezia este ceva imposibil de rezumat. Dacă poezia, spre deosebire de proză, este acest ceva care nu se poate rezuma, dansul este ceva ce nu se poate exprima altfel decât prin dans. Este ca matematica superioară: nu se poate exprima prin cuvinte. Există metafora ascunsă, criptată, sensurile multiple. Dansul este Poezie în sensul concentrării într-un spaţiu şi într-un timp foarte mici – a unei cantităţi de energie şi a unui sens arborescent. Această poezie este teatrală, după cum Shakespeare e teatral fiind poet şi în acelaşi timp filozof. Nu există o altă frază care să rezume tomuri de filosofie în câteva silabe, în acel joc de consoane şi vocale ritmate: ”to be or not to be”. E un dans: to bE or not to bE, to bE or not to bE… Este ritm. Ritmul lui Shiva: simplu, aparent naiv dar necesitând o viaţă pentru a putea numai să ai impresia că te apropii de un început de descifrare.. Sertare, niveluri de lectură. Încerc să construiesc niveluri de lectură în dans”. Aşadar, oriunde s-ar instala, spaţiul Căciuleanu începe ca instituire de semne şi relaţii calitative în studioul de dans, “loc familiar” pentru dansatori, public, presă (coregraful, care vorbeşte fluent 9 limbi, declară că se simte oriunde acasă cu condiţia să se afle într-un studio de dans). Aşadar creaţia, ca teatralizare a sinelui transcultural-român, francez, european, transatlantic- şi coregraful în mişcare ca “agent multiplicator” de interculturalitate generează “puncte de sutură” / identificare, între culturi, interpreţi, critici, spectatori, la teatru, pe site-uri şi bloguri. Această forţă sinergică fizică şi meta-fizică se manifestă în cazul lui Gigi Căciuleanu ca iconicitate atipică(nu este generată de starsystem şi nici instituţional) şi, în mod particular, ca ansamblu de resurse digitale care cuprinde 32 de videoclipuri pe YouTube- fragmente din spectacole, cursuri de dans, repetiţii cu public în limba spaniolă-însumând peste 100 de minute(hartă comparabilă cu a unui star pop) mai mult de 4000 de vizitatori cu numeroase intervenţii pe forum, 186 de referinţe pe paginile google.ro, la care se adaugă o prezenţă masivă pe google.fr.- în arhive de dans-Centre National de la Danse-Paris, Centre National Coregraphique de Rennes, articole în influentele reviste de dans din spaţiul francofon, articole în presa română-cronici comentarii, interviuri, ş.a.)
Se poate vorbi aşadar despre o instituire holistică cu multiple câmpuri de enunţare(“sunt condamnat la complexitate”afirmă într-un interviu publicat de “revista Tabu”) şi de o interacţiune între reţele- coregrafic/teatral/mediatic/ virtual. Asimetria scenă audienţe devine spontan simetrie care catalizează şi transcodifică reprezentarea (fenomen specific culturii populare) , comentariile spectatorilor şi vizitatorilor on-line prelungind cu surprinzătoare fidelitate intenţiile estetice(“juego de formas, juego de angulos” comentariu pe forumul YouTube la videoclipul“Gente” – El Banch, sau, pe acelaşi forum,“me encantó, super-bien, la iluminación, la coordinación, genial, etc…). Presa, de la cea teatrală şi coregrafică la marile cotidiane confirmă ceea ce am putea numi o co-prezenţă globalizată a “semnificantului” Căciuleanu. În arhivele on-line miile de articole de format divers (ştire, cronică, interviu – confesiune, portret, etc) permit conexiuni între scena românească şi vaste arii culturale în care spectacolele lui Gigi Căciuleanu sunt receptate ca evenimente artistice de vârf. Un argument semnificativ este o referinţă în chiar momentul redactării:în ediţia on line a ziarului “The New York Times”, din 27 ian 2009, este postată o cronică din arhivă(aug.1987) consacrată unei serii de evenimente la prestigiosul muzeu Guggenheim din New York semnată de John O Conner. “Tonight’s program looks at ”Mito,” a new ballet being choregraphed by Gigi Caciuleanu, a Rumanian, for the Italian ballerina Carla Fracci”..(www.nytimes.opinion) Apartenenţa lui Gigi Căciuleanu la forma de expresie cultă devine în sistemul mediatizării intense un posibil nod de articulare a audienţelor în plină eră a consumului cultural. Viziunea sa artistică se pliază noului pattern informaţional, transcultural şi comunicaţional, actualizându-se în şi prin imaginarele noilor generaţii, prin resurse digitale, dar şi în grila de excelenţă a reţelelor artistice cosmopolite din Europa şi America.
Gigi Caciuleanu is one of the most important and original personalities in the world of contemporary dance. He is graduate of the Choreography High School in Bucharest, He studied at The Academy of Bolshoi Theatre in Moscow. A decisive influence on his entire career came from the choreographer and professor Miriam Răducanu. Gigi Căciuleanu is a director, choreographer , professor and dancer and, since he left the country 30 years ago, he has been working with the world s greatest dancers and choreographers as Pina Bausch,Marius Constant, Rosella Hightower, John Neumayer, Jean Guizerix, Magui Marin. He created dance performances for the repertory of the Opera Houses in Paris, Lyon, Bucharest, Cardiff, Rome, Venice (La Fenice) and for other dance companies in Hamburg, Torino, Santiago de Chile, Montevideo, Sao Paolo. After 1990 he returned several times in Romania invited by The National Television, Eurodance Festival in Iasi, Sibiu International Theatre Festival, Oleg Danovski Ballet Theatre, Teatrul de Comedie. After 2001 he becomes director of the National Ballet of Chile, part of the Santiago de Chile University. He teaches the dancers and students that each part of the body, like the space and even the time ”has their own logic, consistency, color, madness, vibration, unlike anything else. Each dance has its own geometry or maybe its own astronomy”.
Bibliography
G. Căciuleanu-VVV Viento, Volumenes, Vectores, 2005,Trad. Mary Ann Beausire, Universidad de Chile
S.Ciurescu,Interview with Gigi Căciuleanu,în AMMunteanu, A.Fabrizius,Plural 2002- 2003, p.233-240
R.Ianegic,Void and Plenitude,2004,Ed. Institutului cultural Roman, Bucureşti
J.Lacan, Funcţia şi câmpul vorbirii, 2000,ed.Univers, Bucureşti
Ph. le Moal,coord.,Larousse, Dictionnaire de la Danse,Larousse-Bordas/HER,1999
A.M.Munteanu, A.Fabrizius,2002,The World of Romanian Dance,The Romanian Culture Foundation and Oleg Danovski Ballet Theatre
Like this:
Be the first to like this pagină.
